Finala turneului de la Toronto Adversar-surpriză pentru Simona Halep

 
Simona Halep are șanse sporite pentru a câștiga turneul de la Toronto, dotat cu premii în valoare de peste 2 milioane de dolari. Numărul 1 mondial, Serena Williams, a fost eliminată suprinzător în semifinale de tânăra elvețiancă Belinda Bencic, informează Digi24.ro.

În vârstă de numai 18 ani, Belinda Bencic a pierdut primul set în fața Serenei Williams cu 3 la 6, pentru ca apoi să le câștige pe următoarele două cu 7-5, respectiv 6-4. Este doar a doua oară când Serena Williams, 33 de ani, pierde un meci în acest an din cele 45 disputate.

„Nu-mi vine să cred!”, a declarat Bencic la finalul partidei, vizibil emoționată în momentul în care le-a mulțumit părinților în interviul de după meci. „Primul set a fost prea rapid pentru mine, dar apoi m-am adaptat destul de bine la joc în cel de-al doilea”, a explicat ea victoria neașteptată obținută în fața favoritei turneului.

„Vă puteți imagina cât de fericită sunt?” a scris apoi sportiva pe pagina de Facebook. 

În ceea ce o privește pe Simona Halep, ea s-a calificat în finală după ce a învins-o pe Sara Errani, în două seturi. Reprezentanta ţării noastre, aflată pe locul 3 în ierarhia mondială, urmează să dispute, astfel, a patra sa finală în circuitul WTA de la începutul acestui an, după cele câştigate la turneele Shenzhen (China), Dubai (Emiratele Arabe Unite) şi Indian Wells (SUA), toate pe suprafaţă dură, ca şi cel de la Toronto.

Finala dintre Simona Halep, nr. 3 WTA, și Belinda Bencic, nr. 20 WTA, se va disputa duminică seară, de la ora 20:00, ora României.

Cele două sportive s-au mai întâlnit o dată, anul trecut, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, când Simona Halep s-a impus cu 6-4, 6-1.


Sursa: Digi24.ro

Sursa foto: dcnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 821

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 574

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1148

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 896

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1253

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 877

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 757

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1628

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 865

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4392

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 747

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 987

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1597

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 754

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 731