Stiri calde

AEC condamnă evenimentele petrecute la Școala nr. 2 din Valu lui Traian

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a luat la cunoștință cu profundă îngrijorare informațiile conform cărora la Școala gimnazială nr. 2 “Viceamiral Ioan Murgescu”, din comuna Valu lui Traian, o elevă, în vârstă de 11 ani, a fost dată afară din unitatea de învățământ, de către directorul instituției, pe motiv că ținuta acesteia nu respecta normele interne ale unității de învățământ. AEC este de părere că este inacceptabil faptul că în drumul ei spre casă a fost nevoită să traverseze, neînsoțită, o linie de cale ferată și un drum european, care străbate localitatea, pericolul de accidentare fiind foarte mare, ținând cont de vârsta elevei. De asemenea, liderii AEC sunt indignați și de faptul că directoarea școlii i-a adresat elevei cuvinte jignitoare, care i-au adus acesteia prejudicii de ordin moral, fiindu-i lezată demnitatea.
 
AEC condamnă evenimentele petrecute și consideră drept incalificabilă atitudinea Elenei Preda, directorul Școlii gimnaziale nr. 2 “Viceamiral Ioan Murgescu”. "Atragem atenția asupra faptului că unitatea de învățamânt nu poate condiționa participarea la actul de educație de o anumită ținută impusă, dreptul la educație fiind un drept inalienabil, garantat de Consituția României. Totodată, conform Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în cadrul procesului instructiv-educativ tratamentele degradante sunt interzise", declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.
 
El solicită Inspectoratului Școlar Județean eliberarea imediată din funcție a directoarei Școlii gimnaziale, deoarece "acțiunile acesteia au pus în pericol integritatea fizică a elevei și au adus atingere demnității acesteia. Până la finalul săptămânii, vom sesiza Corpului de control al ministrului educației și vom solicita derularea unei anchete în cadrul unității de învățământ. De asemenea,  luăm în calcul și aducerea acestui caz în atenția Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea derulării unei anchete penale".
 
 
În opinia lui Manda, “este de neacceptat ca aceste lucruri să se întâmple în anul 2015 într-o instituție de învățamânt. Doamna director a recunoscut întâmplarea, dar s-a prevalat de prevederile regulamentului intern. Aceste prevederi sunt nelegale, școala neputând să condiționeze participarea elevului la procesul instructiv-educativ de o anumită ținută vestimentară. Mama elevei ne-a adus la cunoștință mai multe abuzuri petrecute în cadrul instituției. Am dat curs sesizării, vom verifica informațiile și vom sesiza organele abilitate. Destituirea doamnei director Preda este imperioasă, deoarece astfel de evenimente nu pot fi tolerate.”.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociația Elevilor din Constanța ”Consiliul Județean Constanța are șansa de a intra în legalitate, aprobând reducerile de 50% la transportul județean pentru elevi și studenți!”

16 Aug 2018 718

Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus plângeri împotriva autorităţilor locale

15 Aug 2018 462

Elevii constănțeni îi cer premierului Viorica Dăncilă să își ceară scuze. Iată motivul!

28 Apr 2018 1204

„AEC nu este o asociație împotriva profesorilor“

02 Mar 2018 1685

Regretele liderului elevilor constănţeni

01 Mar 2018 564

Asociația Elevilor din Constanța cere Primăriei Constanța majorarea burselor pentru elevi și asigurarea pazei în școli

12 Feb 2018 681

Doar 37 de primării constănţene acordă burse şcolare elevilor

15 May 2017 1165

Vin bursele pentru elevii din municipiul Constanţa

09 Dec 2016 2191

AEC, îngrijorată cu privire la cuantumul redus al burselor școlare propuse de Primăria Constanța

27 Oct 2016 841

Federaţia Tinerilor din Constanţa s-a întâlnit cu conducerea Consiliului Judeţean Constanţa

18 Jul 2016 1316

AEC – singura organizație de tineret din Constanța membră a Consiliului Tineretului din România

07 Jul 2016 902

Asociația Elevilor din Constanța are un nou birou de conducere

29 May 2016 1753

UPDATE AEC solicită Ministrului Educației demiterea de urgență a Gabrielei Bucovală. Ce spune şefa ISJ

26 May 2016 2268

AEC se opune în continuare organizării „Zilei Copilului“ la Constanţa şi îl avertizează pe Decebal Făgădău

06 Apr 2016 1559

AEC, solidară cu protestele organizate de elevii din Franța

18 Mar 2016 991

Comunicat de presă Asociația Elevilor din Constanța

07 Mar 2016 758

Sunt vizaţi peste 9.500 de beneficiari Asociaţia Elevilor din Constanţa - „Bursele acordate de Consiliul Local ar trebui majorate“

07 Mar 2016 1549

Asociația Elevilor este nemulțumită de cuantumul burselor școlare

06 Mar 2016 1093

Mărul discordiei - manualele gratuite pentru elevii de liceu Asociaţia Elevilor din Constanţa, la judecată cu Ministerul Educaţiei

12 Feb 2016 2089

AEC a acționat în instanță ministerul educației, în problema manualelor școlare pentru elevii din ciclul liceal superior

11 Feb 2016 897

Asociația Elevilor din Constanța a depus o acțiune îndreptată împotriva MENCȘ la Curtea de Apel

11 Feb 2016 957

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) cere suplimentarea finanțării învățamântului în municipiul Constanța cu 7 milioane de lei

28 Jan 2016 626

Asociaţia Elevilor Constanţa, pusă pe fapte mari Vrea decontarea integrală a navetei elevilor şi tarife reduse cu 75% la muzee

26 Jan 2016 1966

Asociația Elevilor din Constanța vrea manualele gratuite pentru elevii din ciclul liceal superior

25 Jan 2016 1306

La propunerea AE Constanța, elevii ar putea beneficia de 50% reducere la transport

04 Jan 2016 1001

Exclusivitate UPDATE 3 - Asociaţia Elevilor din Constanţa se delimitează public de protestele de la Constanţa!

07 Nov 2015 2214

AEC consideră că sumele acordate pentru bursele școlare trebuie mărite

13 Oct 2015 858

Elevii cer pedepse drastice pentru colectarea fondului școlii

24 Sep 2015 1025

Comunicat de presă Elevii cer pedepse drastice pentru colectarea fondului școlii Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Asociația Elevilor din Constanța

24 Sep 2015 614

În prima zi de școală, AEC lansează indexul accesului la educație în județul Constanța

12 Sep 2015 940

Asociația Elevilor din Constanța, împotriva modificării structuii anului şcolar 2015-2016

11 Sep 2015 997

În urma demersurilor AEC, elevii din municipiul Constanța vor beneficia de burse școlare

09 Sep 2015 769

Urmare a demersurilor comune CNE-AEC Elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a li s-au promis manuale din această toamnă!

30 Aug 2015 946

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) se declară dezamăgită de atitudinea ISJ față de reprezentanții asociației

24 Aug 2015 642

AEC se declară dezamăgită de atitudinea ISJ față de reprezentanții asociației

24 Aug 2015 1150

Ce se întâmplă cu manualele școlare gratuite? Nemulţumiri ale elevilor din Constanţa

19 Aug 2015 975

Nouă nemulţumire a Asociaţiei Elevilor din Constanţa

08 Aug 2015 1129

Este oficial Asociația Elevilor din Constanța a dat în judecată Consiliul Local

25 Jul 2015 977

Informare de presă Asociația Elevilor din Constanța

21 Jul 2015 783

Azi se vor adresa instanţei Elevii constănţeni luptă în continuare pentru burse

21 Jul 2015 1387

Informare de presă Asociația Elevilor din Constanța

20 Jul 2015 625

AEC se adresează instanţelor în problemele decontării navetei elevilor şi a burselor şcolare

20 Jul 2015 1023

Asociația Elevilor din Constanța a găsit explicația Inexistența sprijinului autorităților locale și lipsa burselor, vinovate de rezultatele de la Bac

07 Jul 2015 1145

AEC salută declaraţia ministrului Educaţiei privind debutul mai devreme al anului şcolar

26 Jun 2015 1147

AEC dorește ca școala să înceapă mai devreme, iar Ziua internațională a elevului să se sărbătorească în școli

17 Jun 2015 708

AEC a transmis Ministerului Educației o serie de modificări la structura anului școlar viitor

17 Jun 2015 1517

Asociația Elevilor din Constanța a organizat gala aniversară "AEC - 2 ani de reprezentare", cu ocazia împlinirii a 2 ani de la înființare.

15 Jun 2015 669

Asociația Elevilor din Constanța organizează gala aniversară AEC - 2 ani de reprezentare

11 Jun 2015 623

“AEC - 2 ani de reprezentare” Asociația Elevilor din Constanța organizează o gală aniversară

11 Jun 2015 943

Constantin Alexandru Manda, ales preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa

08 Jun 2015 2093