Agitație la Palatul de Justiție din Constanța. Suspecți de cămătărie sunt prezentați cu propunere de arestare. Măsuri de securitate au fost luate (galerie foto-video)

Mai multe persoane din Constanța suspectate de înșelăciune, șantaj, camătă, influențarea declarațiilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată au fost reținute și astăzi sunt prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă. 

În fața instanței s-au adunat astăzi rude și prieteni ai suspecților pentru a-i susține pe aceștia. 

Pentru a evita producerea unor incidente neplăcute în zonă au fost angrenate mai multe forțe de ordine. 

La data de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, împreună cu cei ai Poliției municipiului Constanța și cei ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 22 de percheziții domiciliare pe raza județelor Constanța, Călărași și municipiul București.
 
Au fost vizate mai multe persoane suspectate de constituire a unui grup infracțional organizat, precum și de comiterea unor fapte de înșelăciune, șantaj, camătă, influențarea declarațiilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Ca urmare a administrării probatoriului, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 57 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului Constanța, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.
 
În acțiune au fost angrenați și polițiștii Direcției Investigații Criminale, Brigăzii Operațiuni Speciale -Constanța și cei ai Brigăzii Operațiuni Speciale-București, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Constanța, IPJ Tulcea și IPJ Călărași.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 494

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 442

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 268

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 619

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 648

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 640

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 483

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 680

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 637

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 888

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 284

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 580

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 540

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 545

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 388