Angajata CEC ar fi recunoscut că ar fi furat din bancă milioane de euro

Angajata Agenției Zlatna a CEC Bank acuzată că a delapidat peste 6,3 milioane de lei și peste 273.000 de euro, dublu față de cât s-a estimat inițial, ar fi recunoscut în fața procurorilor comiterea faptei, fiind de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani de închisoare în regim de detenție, informează România TV.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatei Elena Meteșan, aflată în stare de arestat preventiv de la începutul lunii septembrie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, timp de 11 ani, în perioada noiembrie 2005 — august 2016, inculpata Elena Meteșan, fiind angajată în cadrul CEC BANK—Agenția Zlatna, în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit mai multe sume de bani, constând în depuneri efectuate de către clienți, cât și în sume de bani remise de aceștia în vederea depunerii. Ea a produs un prejudiciu în valoare de peste 6,3 milioane de lei de și 273.744 de euro, potrivit anchetatorilor.

Inițial, femeia a fost acuzată că a delapidat peste 3,2 milioane de lei în perioada 2012 — 2016.

În prezența apărătorului ales, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa. Ea a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare în regim de detenție, menționează sursa citată.

Procurorii au solicitat instanței menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei și menținerea măsurilor asiguratorii. Dosarul de urmărire penală privind pe inculpata Elena Meteșan, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Alba.

În cauză se continuă efectuarea de acte de urmările penală și față de sora acesteia, Victoria Popa, inculpată în același dosar.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă la o bancă din municipiul Ploiești! Mai multe persoane, evacuate. Pompierii, chemați în ajutor

05 Dec 2023 754

Consiliul Concurenței a finalizat inspecțiile inopinate în sectorul bancar!

11 Sep 2023 884

Firme Constanța UMEX SA și-a deschis cont la CEC Bank. Ce alte decizii au fost luate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație

18 Aug 2023 1028

Foștii liberali Boroianu și Muhscină au nevoie de capital de lucru Gepeto Impex SA și Bowel Processing SA contractează linii de credit în valoare de 10.000.000 lei

26 Apr 2023 1761

Ce răspuns a primit CEC Bank în ceea ce privește investiția de la surcursala de pe bulevardul Tomis, Constanța

08 Dec 2022 2086

Jaf la un bancomat din Lumina! Prima condamnare (VIDEO)

12 Feb 2022 2227

92% dintre români se pregătesc să petreacă sărbătorile acasă. 48% şi-au redus bugetul faţă de anul trecut

09 Dec 2021 1238

Mascații, surprinși de ce au găsit la percheziții Condamnare definitivă în dosarul bancomatului aruncat în aer în Lumina (video)

09 Oct 2021 3002

Decizii importante luate de acționariatul Dobrogea Grup SA

26 Jul 2021 2907

Arest menținut Dosarul bancomatului aruncat în aer în Lumina a primit un nou termen

01 Dec 2020 1996

#ConstantaEsteBine Spitalul Municipal Medgidia, sponsorizat de CEC Bank pentru achiziția de echipamente și materiale de protecție

13 May 2020 3121

Criza coronavirusului Returul SuperLigii și cel al Diviziei Naționale de rugby, amânate. Adrian Ion și Ionel Melinte, mesaje (galerie foto)

20 Mar 2020 1942

Procesul a încetat 35 de falşi salariaţi ai Clubului de Fotbal „Farul Constanţa“, acuzaţi că au înşelat CEC Bank cu aproape două milioane de lei (document)

29 Feb 2020 3347

Declaraţie de avere - Felicia Florentina Grecu, consilier la Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa (document)

12 Feb 2019 2277

Ce decizii au fost luate în cadrul societăţii S.C.Capitol- S.A.

03 Dec 2018 2182