Aniversare Portul Constanta a împlinit, azi, 103 de ani de istorie portuară şi legendă

Pe parcursul existenţei sale, portul Constanta a atins dimensiuni impresionante, însumând o suprafaţă de peste 3900 hectare. 

La 16 octombrie 1896 a avut loc inaugurarea oficiala a lucrărilor de construcţie şi modernizare a portului Constanţa. În piatra de temelie a fost depus, de către Regele Carol I, documentul care consfinţea „întemeierea unui port la ţărmurile vechiului Pont Euxin, unde din veacurile cele mai îndepărtate comerţul a găsit un loc de adăpost, unde atâtea monumente istorice ne aduc aminte vechea dominaţie a strămoşilor noştri romani şi unde s-a sfârşit poetul Ovidiu". Lucrările de construcţie au început după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino şi au fost continuate cu modificările propuse de alţi doi ingineri români de excepţie: Gheorghe Duca şi Anghel Saligny. În anul 1899, conducerea lucrărilor portuare a fost preluată de Saligny, constructorul podului de la Cernavodă. Până în 1909, când a fost inaugurat oficial portul Constanţa, s-au efectuat lucrări de dragaj, au fost ridicate digul de larg, cel de intrare, cel de sud şi cheurile, au fost construite 6 bazine, rezervoarele de petrol şi, nu în ultimul rând, silozurile. Pornind de la aceste dotări, portul Constanţa a operat în 1911 peste 1,4 milioane tone mărfuri. Pe 27 septembrie 1909 are loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa. Regele Carol I porneşte instalaţiile de la prima magazie: siloz şi cerealele pentru export se încarcă pe vaporul „Iaşi". Doi ani mai târziu se înregistrează deja peste 1,4 milioane de tone de mărfuri operate, pentru ca în 1937, traficul portuar să atingă 6,5 milioane tone de mărfuri. În perioada 1941-1944 portul primeşte destinaţie militară, este lovit de aviaţia sovietică în peste 120 de raiduri. În 1944 este ocupat de sovietici, iar flota militară şi cea comercială sunt confíscate. Abia în anul 1961 se aprobă proiectul de extindere a portului. Atunci încep construcţiile la digul de larg, platforme, cheiuri şi dane. După anul 1984, Portul cunoaşte o noua perioada de înflorire. În acelaşi an are loc inaugurarea Canalului Dunăre - Marea Neagră. În deceniile IX-X, portul se întinde pe aproximativ 36.00 de ha, beneficiază de 130 de dane, iar în 1988 se atinge un trafic de 63 milioane de tone de mărfuri. Mai aproape de zilele noastre, în 2004 are loc inaugurarea terminalului de containere, iar doi ani mai târziu, traficul de containere atinge 1037068 TEU. În noiembrie 2005 se inaugurează şi terminalul de pasageri, o investiţie de 2,8 milioane de euro. În septembrie 2009, traficul de cereale înregistrează o cifra- record de 7 milioane de tone, dublu practic faţă de aceeaşi perioada a anului 2008, considerat anul celei mai mari creşteri economice din România post-decembristă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Sulina modernizează portul Sulina Zona Mol-Bazin Maritim-Perimetrul II (DOCUMENT)

27 Apr 2024 260

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 349

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 379

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 625

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare a 10.000.000 acțiuni

25 Apr 2024 448

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 449

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 584

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 450

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 422

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 514

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 554

Anunt public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

22 Apr 2024 283

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 802

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 442

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 569