Anunț de la Patriarhie Ce se întâmplă, mâine, în toate sfintele lăcașuri

 
Patriarhia Română a anunțat, printr-un comunicat de presă că, la sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 09 iunie 2016, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.
 
Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.
Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.
Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Primăria Cumpăna organizează mai multe manifestări cu ocazia Zilei Eroilor și a Înălțării Domnului (FOTO+VIDEO)

25 May 2023 1121

Sărbătoarea Înălțării Domnului– tradiții, obiceiuri și superstiții. De ce este bine să porți asupra ta frunze de nuc și leuștean

25 May 2023 1328

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român

25 May 2023 1053

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului. Tradiții și obiceiuri

02 Jun 2022 1410

#citeșteDobrogea Ziua Eroilor Neamului, sărbătorită la Constanța în timp de pace și de război (GALERIE FOTO)

02 Jun 2022 2696

Mesaje de Înălţarea Domnului 2022. Urările pe care le poți trimite pe 2 iunie

01 Jun 2022 2298

Înălţarea Domnului Meniu de sărbătoare, oferit pacienţilor constănţeni de Arimex Comexim 2000 SRL

01 Jun 2022 1916

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român. Clopotele bisericilor vor fi trase în memoria eroilor

31 May 2022 1050

Florin Cîțu, mesaj de Ziua Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului „Ziua Eroilor simbolizează recunoștința pentru toți cei care de-a lungul timpului“

10 Jun 2021 1369

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului. Despre sărbătoare, obiceiuri și tradiții

10 Jun 2021 1934

Meniu tradițional oferit pacienților constănțeni, de Înălțarea Domnului, de Arimex Comexim 2000 SRL

10 Jun 2021 3050

Mesajul premierului Ludovic Orban cu ocazia Zilei Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului

28 May 2020 2106

Înălțarea Domnului. În popor se spune Ispas. Tradiții și obiceiuri legate de această zi sfântă

28 May 2020 2388

De Înălţare, Arimex Comexim 2000 SRL va oferi pacienţilor din Constanţa ouă roşii, tochitură cu mămăliguţă şi file de crap la tavă

28 May 2020 4044

Unde slujesc, astăzi, cei doi ierarhi din Dobrogea

09 Feb 2020 2171