Cătălin Anghel a început munca la Săgeata Năvodari „Este o nouă provocare pentru cariera mea”

Nou-promovata în Liga 1 de fotbal Săgeata Năvodari s-a reunit astăzi, în vederea demarării pregătirii pentru meciurile din 2014. Echipa va fi condusă din postura de antrenor principal de Cătălin Anghel, fostul antrenor al FC Viitorul. „Este o nouă provocare în cariera mea. Îmi doresc foarte mult să reușesc, alături de toți cei din jur: echipă, conducere și primarul Nicolae Matei, care este foarte implicat în ce privește sportul la Năvodari. Obiectivul, clasarea în primele 12 echipe, e îndrăzneț, dar realizabil. Urmărim nu foarte multe transferuri, trei, jucători interesanți, peste ce avem acum la echipă, jucători buni, care să ne ajute la obiectiv. Mi l-aș dori pe MIhai Costea, de la Steaua, dar să vedem. Aș dori să transferăm în primul rând români, dar, dacă este mai avantajos și sunt buni, luăm și fotbaliști din străinătate. După 13 ianuarie, când încheiem etapa de pregătire de la Năvodari, vom vedea dacă sunt fotbaliști din grupul actual la care vom renunța. Iar, după Izvorani, vom rămâne cu lotul cu care vom aborda meciurile din 2014. Nu am venit să schimb foarte multe, am încredere în lotul actual, unii au primit și oferte, Roman, Tigoianu sau Peteleu, deci sunt fotbaliști valoroși”, a declarat Cătălin Anghel.
De la primul antrenament, la care au răspuns prezent 22 de jucători, au lipsit NDoye, învoit până pe 13 ianuarie, Florean, Sorian și Pogacsics (jucători care ar putea să părăsească echipa), dar și Lopez. La Săgeata a revenit în schimb Ilie Iordache, de care formația năvodăreană se despărțise în decembrie, clubul despărțindu-se însă de Apostol. Aflat în recuperare după o accidentare, atacantul Mihai Roman a fost prezent la stadion, dar nu s-a antrenat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța a respins contestația lui Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, pentru reabilitare judecătorească (MINUTA)

09 May 2024 427

Curtea de Apel Constanța judecă azi cererea lui Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, de reabilitare judecătorească!

08 May 2024 489

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 aprilie 2024

07 May 2024 610

Candidatura i-a fost respinsă de Biroul Electoral Fostul primar, Nicolae Matei își „aruncă" fiul în competiția electorală de la Năvodari!

29 Apr 2024 1085

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 541

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 822

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 764

Primăria Năvodari va primi o cauțiune de 500 de lei. Decizia judecătorilor Curții de Apel Constanța

09 Apr 2024 639

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 5782

Judecata s-a terminat! Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Iată când se va pronunța tribunalul

13 Mar 2024 3028

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Azi, primul termen

12 Mar 2024 900

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1338

Curtea Supremă menține decizia prin care s-a încetat procesul penal față de Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, și față de Corina Jianu, fost judecător

21 Feb 2024 2083

Matei Nicolae solicită reabilitarea judecătorească!

13 Feb 2024 1307

Echipe de la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ din Constanța, calificate în fazele superioare ale ONSS (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 1866