Catastrofa de necontrolat in Atlantic

Problemele de mediu cauzate de cea mai mare poluare cu petrol din ultimii zeci de ani în Statele Unite nu pot fi gestionate de autorităţi. Potrivit BBC şi Business Week, pata de petrol din golful Mexic se extinde rapid în largul oceanului Atlantic, punând în pericol plajele, mamiferele şi peştii.

Explozia a avut loc la 20 aprilie, iar, după această dată, sute de mii de litri de petrol au ajuns zilnic în Atlantic. În ciuda mobilizării (300 de vapoare cu aproape 2.000 de specialişti au fost trimise în zonă), situaţia a scăpat de sub control. Coastele statelor din sud-estul SUA au fost grav afectate, ultimele victime fiind Louisiana, Mississippi şi Alabama.

Preşedintele american Barack Obama a anulat toate proiectele de foraj petrolier în larg. Se pare că măsurile de mediu pentru aceşti operatori economici vor deveni unele foarte severe, mai ales la capitolul "măsuri de siguranţă".

Statul Louisiana este recunoscut pentru afacerile sale legate de pescuit. În urma exploziei şi a petei de petrol, este aşteptată o criză a peştelui în această zonă, iar mii de afaceri, care implică zecide mii de oameni, vor fi grav afectate.

Autorităţile au încercat să ardă petrolul, să izoleze pata şi să capteze din apa oceanului o parte din scurgeri. Din cauza vântului puternic din larg, acţiunile lor au fost un eşec, iar pata continuă să se extindă.

Sursa: evz.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grup Petrol Marin, aduc la cunoştinţă că la data de 10.05 ora 08, vor începe lucrările de construcţii autorizate pentru str. BD. Mamaia Nord nr. 145

29 Apr 2024 407

Grup Petrol Marin SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru imobil amplasat în oraș Năvodari

21 Mar 2024 498

APM Constanța Imobil de 9 etaje în Mamaia Nord! Documentația, depusă

15 Mar 2024 776

Nava GSP King, proprietatea GSP King Ltd, reţinută de Tribunalul Constanța în Portul Midia!

12 Mar 2024 7282

Tănase Grasu, șef formație la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 895

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 1025

Grup Petrol Marin anunță începerea lucrărilor autorizate de desființare a tuturor construcțiilor existente pe teren situat în Constanţa, bulevardul Mamaia Nord

08 Feb 2024 839

Grup Petrol Marin anunță începerea lucrărilor de construcţii autorizate pentru imobilul teren şi/sau construcţii situat în Constanţa, bulevardul Mamaia Nord

08 Feb 2024 597

Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL, firmă controlată de Constructii Hidrotehnice SA, unde acționar este Mihai Lupu, președintele CJ Constanța!

06 Feb 2024 2727

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 9536

Nava GSP King a scăpat de sechestru! Tribunalul Constanța a respins cererea Navis Ship Management Limited (DOCUMENT)

20 Jan 2024 2796

Se cere instituirea sechestrului asigurător asupra navei GSP King! Tribunalul Constanța a fixat primul termen

17 Jan 2024 1000

Iranul a sechestrat un petrolier în Golful Oman

11 Jan 2024 1004

Firme Constanța Sud Petrol SRL. Sediu social schimbat și punct de lucru deschis în Constanța

04 Jan 2024 1048

#DobrogeaDigitală Rafinăria de petrol „Columbia“ și fabrica de țiglă din Cernavodă

30 Dec 2023 2633