Ce a declarat Nicuşor Constantinescu la Tribunalul Bucureşti

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care a revenit astăzi în ţară, a declarat la Tribunalul Bucureşti, că a fost în mai multe oraşe din SUA pentru a-şi trata cancerul şi că se ştia tot timpul unde era, iar în Turcia a mers la recomandarea medicilor americani.

„Vreau să dau declaraţie, de aceea am venit. Realitatea e alta. Dosarele de la DNA Constanţa şi DNA Bucureşti sunt cauze pentru care am fost reţinut, adus cu surle şi trâmbiţe şi televiziune. Ulterior, două instanţe m-au eliberat pentru lipsă de probe. (...) N-am fost citat legal în America. Am fost în San Francisco, Baltimore, Maryland, pentru cancerul meu. Speranţa mea de viaţă este de maximum cinci ani. Am făcut biopsia la Hanovra şi m-am întors. Procurorul Bodeanu ştia de aceste aspecte medicale şi totuşi a spus că veau să fug“, a declarat Nicușor Constantinescu la Tribunalul Bucureşti, unde un judecător de drepturi şi libertăţi urmează să confirme mandatul de arestare emis pe numele acestuia în iulie.

„La Urologie, la Spitalul Sfântul Ioan, s-a confirmat diagnosticul, respectiv cancer de prostată, glison 9. Pe 7 ianuarie am încercat să caut specialişti pentru prelungirea speranţei de viaţă, care în cazul meu, era de maxim cinci ani“, a continuat Constantinescu, adăugând că nu s-a sustras niciodată de la urmărirea penală şi nici de la judecată şi, până să plec în SUA, a avut control săptămânal la Constanţa, unde s-a prezentat conform graficului.

„Am ţinut mereu legătura cu avocaţii mei, Cătălin Dancu, Marius Mocanu şi Alexandru Stan. Dancu a venit în iulie sau august în SUA şi a mers la toţi medicii care m-au tratat, respctiv doctorul Doru Paul, oncolog, urologul Cocioabă, doctorul Abrudescu - şeful Secţiei urologie de la spitalul North Shore. Întâlnirile au fost prentru adunarea de documente şi informaţii. Nu înţeleg de ce au fost puse în balanţă documente medicale în România. Din 18 iulie şi până acum, eu mă lupt cu această infecţie şi zilnic am urmat tratament cu antibiotice lichide şi solide. Am anunţat mereu la Consulatul român de la New York şi Ambasada din Washington adresa mea de corespondenţă. Mereu se ştia unde sunt. Cum m-am ascuns?“, a declarat fostul şef al CJ Constanţa.

„Am convenit că azi voi veni în România pentru rezolvarea acestor chestiuni. Am convenit să vin în România în mod voit şi neconstrâns de nimeni, la ora clar stabilită, ceea ce am şi făcut“, a spus, în încheiere, Nicuşor Constantinescu.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a revenit în ţară cu o cursă de la Istanbul, în jurul orei 11.40, fiind preluat imediat de poliţişti. Nicuşor Constantinescu a fost reţinut, marţi, de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentelor necesare pentru aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat.

Sursa: Mediafax

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1688

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 691

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 940

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 864

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 855

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1158

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1490

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1683

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 939

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1453

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1538

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1021

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 856

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1372

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1087