Stiri calde

Ce mesaj a transmis procurorul general al României referitor la protocoalele încheiate între PÎCCJ și SRI

Luând act de intenția ministrului justiției de a declanșa procedura de evaluare a activității manageriale pe care am desfășurat-o, intenție afirmată în contextul dezbaterilor publice privind protocoalele încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații în decembrie 2016 și cu referire expresă la aceste documente, procurorul general al României a transmis un mesaj. 

Astfel, potrivit comunicatului transmis de Parchetul General colaborarea dintre Ministerul Public și Serviciul Român de Informații s-a realizat în temeiul legii, protocolul fiind doar o procedură tehnică de lucru, de cooperare între instituții cu respectarea strictă a legii.

”În acest sens, doresc să subliniez faptul că toate aspectele de interes privind tema protocoalelor au fost aduse la cunoștința Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului de Justiție, în cursul săptămânii viitoare urmând să facem publică corespondența avută cu aceste instituții.
Opinia publică va putea constata că tema protocoalelor este una falsă și că în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție am respectat legea, am informat Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul de Justiție în legătură cu demersurile efectuate.
În acest context, speculațiile din spațiul public referitoare la un așa-zis mod ,,ilegal’’, ,,subteran’’ de a acționa reprezintă în mod evident o acțiune de destabilizare a Ministerului Public.
După adoptarea Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale a României, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/2016 a transferat Ministerului Public executarea supravegherii tehnice, aceasta putând fi efectuată și prin poliția judiciară sau lucrători specializați din cadrul poliției.
Articolul IV alin (1) din O.U.G. nr. 6/2016 prevede că accesul concret la sistemele tehnice ale S.R.I., în scopul executării supravegherii tehnice, se realizează prin protocoale încheiate de S.R.I. cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu alte instituții în cadrul cărora își desfășoară activitatea organe de cercetare penală speciale.
În acest sens a fost încheiat protocolul nesecret care este și publicat pe site-ul Ministerului Public.
Protocolul clasificat, are ca obiect identificarea, investigarea și documentarea cu privire la faptele ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor contra securității naționale, infracțiunilor de terorism și infracțiunilor săvârșite de cadre ale S.R.I..
Serviciul Român de Informații este organul de stat specializat în domeniul informațiilor privitoare la siguranța națională a României.
Acest protocol nu și-a produs efectele fiind denunțat la data de 13.03.2017 în cotextul dezbaterilor publice privind protocoalele.
De altfel, așa cum s-a arătat, existența protocolului și inițierea demersurilor privind declasificarea acestuia au fost aduse la cunoștința ministrului justiției și de asemenea a Consiliului Superior al Magistraturii printr-o informare realizată la data de 20.03.2018.
Cele două protocoale încheiate în anul 2016 nu au fost declarate nelegale de nicio instanță, fiind prezentate în acest mod doar de o parte a mass-mediei. Reiterarea consecventă în spațiul public a dezbaterii pe tema acestor protocoale reprezintă în mod evident un nou atac la adresa Ministerului Public într-o perioadă în care sunt în curs de soluționare dosare cu o miză esențială pentru societate, respectiv Dosarul Revoluției din decembrie 1989 și Dosarul evenimentelor violente din 10/11 august 2018.
În calitate de conducător al Ministerului Public, doresc să asigur opinia publică asupra faptului că procurorii vor acționa în continuare cu fermitate și profesionalism pentru combaterea infracționalității și îndeplinirea rolului constituțional de a reprezenta interesele generale ale societății, de a apăra ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor” - este mesajul transmis de procurorul General al României, Augustin Lazăr. 
 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decretul privind eliberarea din funcția de procuror general al PÎCCJ a lui Augustin Lazar, semnată de președintele Iohannis

19 Apr 2019 273

Victorie a Laurei Codruţa Kovesi împotriva Consiliului Superior al Magistraturii. Ce decizie a fost luată

10 Apr 2019 519

Deputatul PMP, Robert Turcescu îi cere lui Lazăr să plece de la Parchetul General

06 Apr 2019 531

Procurorul general i-a transmis ministrului Justiţiei observaţiile la propunerile de modificare a legilor Justiţiei

04 Apr 2019 311

CSM a respins o cerere depusă de SIIJ prin care se solicita încetarea delegării Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror la Parchetul General

04 Apr 2019 326

Cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror general al României au fost admişi de Ministerul Justiţiei

01 Apr 2019 354

Ce interdicții are Laura Codruța Kovesi în perioada în care este plasată sub control judiciar

29 Mar 2019 372

Încă doi candidați pentru funcția de procuror general. Cine sunt aceștia

28 Mar 2019 515

Control judiciar prelungit pentru fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea. Ce acuzații i se aduc

21 Mar 2019 319

Parchetul Curţii de Apel Constanţa, amendat de Poliţia Locală

15 Mar 2019 2528

Dosarul Tel Drum va fi instrumentat în continuare de DNA. Decizia luată de Parchetul General

13 Mar 2019 494

Judecătorul Cristian Danileţ anunţă acţiuni la nivel naţional Procurorii din Constanţa decid azi dacă vor continua protestele

11 Mar 2019 745

Procurorul General solicită CSM să sesizeze CCR în legătură co modul în care au fost modificate legile justiției

08 Mar 2019 509

Protestele în justiţia din Constanţa continuă "Ordonanța 7/ 2019 afectează echilibrul puterilor în stat" (galerie foto+video)

04 Mar 2019 948

Procurorul general, Augustin Lazăr, respinge acuzațiile procurorului şef al Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie

28 Feb 2019 343