Ce spune Ion Mincă, primarul interimar al municipiului Mangalia

Declaraţia

domnului Ion Mincă, preşedintele Filialei judeţene Constanţa a PC, consilier municipal în Consiliul Local Mangalia, viceprimar cu atribuţii de primar interimar prin „Ordinul prefectului judeţului Constanţa nr. 779 din 24.11.2011, privind delegarea atribuţiilor primarului municipiului Mangalia domnului viceprimar Mincă Ion":

Pe această cale, dl. Ion Mincă ne declară că, dacă ar fi fost lăsat să intre în Primărie să-şi îndeplinească atribuţiile, după instalarea sa în funcţia de primar interimar, în câteva zile ar fi obţinut finanţarea necesară şi, astfel s-ar fi reluat furnizarea căldurii şi apei calde în regim normal în municipiul Mangalia.

De asemenea, imediat ar fi convocat pe toţi consilierii municipali şi ar fi iniţiat un Proiect de Hotărâre pentru revenirea la preţul de 165 Ron pe GCal, preţ votat de Consiliul Local convocat legal în primăvară şi nu preţul susţinut de cei nouă consilieri apropiaţi ai ex-primarului Tusac, în şedinţa "de îndată" din 29.09.2011, adică de 568 lei pe GCal.

Ar fi deblocat oraşul în totalitate, în aşa fel încât mangalioţii să se bucure de sărbători liniştite, iar la anul să vină investitori care să creeze locuri de muncă în oraş, să nu mai avem cele mai mari preţuri din ţară, de la apa de băut sau piaţa cea mai scumpă, până la gigacaloria care arde la buzunar şi-i lasă fără locuinţe pe oamenii sărmani.

Sursa: http://partidulconservatormangalia.wordpress.com/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 686

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 572

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 735

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 995

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1311

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1587

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 993

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 779

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 618

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 822

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 693

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 590

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1020

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 620

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 748