Cea de-a XIV-a Reuniune anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est a vut loc la Sibiu

Poliţia Română, Ambasada Statelor Unite ale Americii și Fundația Hanns Seidel au organizat cea de-a XIV-a Reuniune anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est.
 
În perioada 19 – 22 septembrie a.c., la Sibiu, a avut loc cea de-a XIV-a Reuniune anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Sud-Estul Europei.
 
Evenimentul a reunit experţi din domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate, atât la nivel strategic, cât şi operațional, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Ministerului Public, Serviciului Român de Informaţii, principalelor structuri de resort din străinătate, cât şi organizaţiilor/organismelor internaţionale: EUROPOL, INTERPOL, FRONTEX, SELEC.
 
Deschiderea reuniunii a fost făcută în prezența doamnei Abigail Rupp, adjunctul şefului misiunii diplomatice al Ambasadei S.U.A. la București și a domnului Daniel Horodniceanu, procuror – șef al D.I.I.C.O.T..
 
În discursul său de deschidere, doamna Abigail Rupp, adjunctul şefului misiunii diplomatice al Ambasadei S.U.A. la București a exprimat  aprecierea structurilor de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii față de profesionalismul ofițerilor români de poliție, mulțumind în numele acestora pentru excelenta colaborare.
 
De asemenea, șeful Poliției Române, domnul chestor principal de poliție Bogdan Despescu a subliniat că, ,, organizarea acestui eveniment de către Poliția Română, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii și Fundației Hanss Seidel, demonstrează încă o dată angajamentul nostru ferm în susţinerea eforturilor internaționale de aplicare a legii, în special în materia combaterii proactive a criminalităţii, contribuind astfel la asigurarea securității în întreaga zonă europeană”.
 
Pe parcursul celor patru zile, experții în combaterea criminalității organizate au avut o serie de dezbateri, întâlniri bilaterale și evaluări pe teme de actualitate, precum dimensiunea internațională a criminalității organizate, rolul crimei organizate în circularea bunurilor provenite din infracțiuni, provocările cu care se confruntă agențiile de aplicare a legii în era criptării, tendințe și tipologii în domeniul traficului de persoane și migrației ilegale, combaterea terorismului, combaterea traficului de droguri și a narco-terorismului, situația actuală a criminalității informatice și amenințările asupra domeniului de afaceri.
 
Reamintim că, Reuniunea anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Sud-Estul Europei reprezintă un reper important al agendei activităţilor de cooperare poliţienească internaţională derulate de Inspectoratul General al Poliţie Române. În actualul context de securitate, demersurile întreprinse de România, inclusiv la nivelul întăririi parteneriatelor cu principalele organizații polițienești internaționale, consolidează tot mai mult rolul de pilon de stabilitate și securitate al țării noastre în regiune.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 829

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 427

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 661

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 331

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 591

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1506

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 703

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 546

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 822

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 314

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 404

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 547

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 733

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 615

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 782