Cercetaţi pentru port ilegal de arme albe

 La data de 22 februarie, ora 18.15, poliţiştii Secţiei 4 Rurală Medgidia au fost sesizaţi de către un bărbat de 32 de ani din Castelu, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unui bar din localitate a fost agresat de un bărbat şi ameninţat cu un cuţit.
 
Cu ocazia deplasării la faţa locului, poliţiştii au identificat pe L. Nicolae, de 49 de ani, din Castelu, care avea asupra sa un cuţit cu lama de 21 cm şi în lungime totală de 43 cm, care a fost ridicat de la cel în cauză, in vederea continuării cercetărilor. Suspectului i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi port fără drept de cuţit în locuri şi localuri publice. Tot pe data de 22 februarie, patrula de siguranţă publică formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 4 şi un jandarm din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au identificat şi scos din trafic un autoturism condus de V. Viorel, de 48 de ani, din municipiul Constanţa. Cu ocazia verificărilor efectuate în buzunarul portierei dreapta faţă a autoturismului a fost identificată o sabie cu lama de aproximativ 50 cm lungime şi mâner de 13 cm. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Secţiei 4 Poliţie, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru deţinere în mod ilegal de arme albe conform Lg.61/91R. La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 01.45, patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia, a depistat pe D. Constantin Alexandru, din localitate, asupra căruia a fost găsită o sabie, cu teacă de culoare neagră, având lama în lungime de 50 cm, lăţimea lamei de 3 cm, aceasta fiind reţinută în vederea confiscări. Persoana depistată a fost condusă la sediul unităţii de poliţie unde a fost întocmi dosar penal conform Legi nr. 61/1991Rep.
   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 902

Bărbat din Galați sancționat aspru după ce a abandonat un pisoi într-o pungă de plastic

22 Aug 2023 963

UPDATE Intervenție de urgență pe Marea Neagră! Navă plină cu migranți depistată în apropiere de Tuzla

26 May 2023 1315

UPDATE Mină marină observată de o navă comercială pe Marea Neagră în apropiere de Sulina

16 May 2023 1233

Victima a traversat pe verde! Tragedie rutieră în Constanța! Pieton accidentat pe trecere. Prima condamnare și motivarea judecătorilor

15 Apr 2023 6023

Oficial! Trafic de droguri la Constanța (VIDEO)

03 Feb 2023 1767

Adolescenta de 13 ani din Năvodari dată dispărută a fost găsită! Ce spune Poliția (FOTO+VIDEO)

09 Jan 2023 50228

Ambarcațiune cu migranți, identificată la est de Vama Veche și adusă în Portul Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

19 Aug 2022 2115

A fost identificată persoana care a lansat alerta falsă cu bomba la PTF Sighetu Marmației

05 Jun 2022 1304

Percheziții Polițiștii BCCO Constanța, acțiune fulger în Hunedoara și Suceava! Ședință importantă azi la tribunal (VIDEO)

09 Feb 2022 2058

Comisia Europeană Statele membre ale UE să suspende legăturile aeriene cu ţările în care a fost identificată noua variantă a SARS-CoV-2

26 Nov 2021 1115

Nouă metodă de fraudă privind testele COVID. Mai mulți medici de familie din România sunt anchetați

20 Nov 2021 1931

AA TOTAL INSOLVENCY IPURL Organizare selecție de oferte pentru evaluatori autorizați

22 Mar 2021 2009

#citeșteDobrogea Fabrica de ciment din Medgidia

20 Jan 2021 6851

RADET Constanța. La șase puncte termice nu se poate furniza apă caldă și căldură

04 Nov 2020 3868