Circulaţie în condiţii de iarnă în tot judeţul Constanţa

zapada.jpgOficialii Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române anunţau în urmă cu jumătate de oră că traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă pe majoritate drumurilor naţionale. Autorităţile au mai precizat că ieri Constanţa şi Tulcea au fost judeţele în care s-a circulat cel mai greu, dat fiind că pe drumurile secundare (DN 3C, DN39 B, C, D şi E - din judeţul Constanţa) stratul de zăpadă (tasată) măsoară cel mult trei centimetri pe unele porţiuni.

„Şi pe alte drumuri din judeţele vecine Dobrogei s-a depus zăpadă, dar stratul este mai mic sau a fost deja înlăturat de utilajele de deszăpezire“, au precizat oficialii Centrului Infotrafic. De asemenea, aceştia au mai spus că ultima ninsoare abundentă a căzut seara trecută în Moldova, însă nu au fost semnalate drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă. „Fiind sfârşit de săptămână, amintim câteva drumuri naţionale de interes turistic care străbat zone montane şi care sunt foarte greu (sau chiar imposibil) de parcurs dacă autovehiculele nu sunt echipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă, acestea fiind DN67C Novaci - Rânca, DN 13B Praid - Bucin - Gheorgheni, DN12C Gheorgheni - Lacu Roşu, DN12 Sfântu Gheorghe - Tuşnad - Topliţa, DN13A Praid - Miercurea Ciuc, DN7C(Transfăgărăşan) pe porţiunile deschise circulaţiei, către Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea -Cascadă (judeţul Sibiu)“.

Ceaţă şi vizibilitate redusă

Totodată, vizibilitatea este redusă din cauza ceţii în judeţul Neamţ, pe DN2(E85) şi pe DN15D Piatra Neamţ - Roman şi în judeţul Braşov, pe DN10 (zona Teliu), DN11 (Hărman spre Sfântu Gheorghe) şi DN13, pe tronsonul Stupini - Feldioara - Rotbav (până la intarea în Pădurea Bogăţii). „Pentru că foarte mulţi automobilişti se aprovizionează pentru sărbătorile de iarnă, la intrările în marile oraşe se circulă în condiţii de aglomeraţie“, au spus cei de la Infotrafic. Cele mai multe autovehicule se îndreaptă către Bucureşti. În acelaşi timp, mulţi bucureşteni au pornit deja către staţiunile montane de pe Valea Prahovei, iar la Bărcăneşti, pe DN1, s-au format coloane de autovehicule. În următoarele ore traficul se va îngreuna şi pe Valea Prahovei, de aceea le recomandăm celor care se îndreaptă către Braşov să urmeze traseul DN1A Ploieşti - Vălenii de Munte - Cheia - Săcele. „Având în vedere faptul că 14 dintre cele 26 de accidente rutiere înregistrate ieri au avut drept cauză neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, îi sfătuim pe şoferi să ţină cont de acest aspect, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să folosească, preponderent, frâna de motor, fără să bruscheze comenzile“, recomandă autorităţile. Conform sursei citate, o regulă deosebit de importantă este de a pune în funcţiune luminile de avarie atunci când autovehiculul încheie o coloană care încetineşte sau opreşte brusc, pentru a-i atenţiona pe conducătorii auto care se apropie din spate să reducă din timp viteza.

 

sursa foto: mediafax.ro 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

17 May 2024 276

Tot ce trebuie să știi despre sloturi - Tipuri, mod de funcționare și trucuri eficiente

16 May 2024 464

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1136

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 505

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 556

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 579

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 606

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 935

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 612

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 512

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 403

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 509

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 827

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 533

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 489