Curtea de Conturi loveşte din nou CJC nu mai poate finanţa cu niciun leu cluburile sportive

Potrivit vicepreşedintelui Cristinel Dragomir, cu atribuţiuni de preşedinte după suspendarea lui Nicuşor Constantinescu, cluburile sportive cu care CJC este în litigiu nu mai pot primi bani de la administraţia judeţeană, nici pe Legea 350, nici pe Legea 69.
Practic, niciun club sportiv care face performanţă în judeţ nu mai poate primi bani de la CJC până când nu se vor termina litigiile în instanţă.

„De săptămâna trecută, am deschis o corespondenţă cu ministrul Sportului, personal am vorbit cu doamna ministru Szabo şi am solicitat explicaţii de la ministerele Finanţelor şi Sportului, deoarece regulamentele din Legea Sportului nu au apărut. Prin urmare, pentru că este vorba despre bani publici şi pentru că vrem ca totul să fie transparent, am decis retragerea de pe ordinea de zi a celor şase proiecte care vizează finanţarea cluburilor respective până când vor apărea lămuriri suplimentare sau normele de aplicare a legii. Vrem ca lucrurile să rămână transparente, dar nu avem anexele de la lege“, a explicat Cristinel Dragomir încă după şedinţa extraordinară a CJC de pe 23 martie.

"În cazul în care nu se dă o lege specială, aceste cluburi nu mai pot fi finanţate de la CJC şi trebuie să găsească alte surse de finanţare", a mai spus azi Cristinel Dragomir.

Cluburie cu care CJC-ul este în litigiu încă de anul trecut şi care riscă în acest fel chiar să ajungă la desfiinţare, pentru că nu mai pot primi finţare de la CJC, sunt: Asociaţia Club Sportiv "Şcoala de fotbal Farul Constanţa 2010"; Club Sportiv Volei 2004 (insolvenţă); Club Volei Municipal Tomis Constanţa; Asociaţia Judeţeană de Rugby Constanţa; Directia Judeţeană pentru Sport şi Tineret; Club Sportiv Baschet Club Farul; Club Sportiv Universitar Neptun; Fundaţia pentru promovarea sportului constănţean; Club Sportiv RCJ Farul Constanţa şi HCM Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Groparii

03 Apr, 2015 17:34

Conducatorii(CJ)constanteni sunt vinovati de "eutanasierea" sportului,nu s-au saturat de furat si uite unde am ajuns,credeau ca o sa iasa oamenii in strada sa-i ridice in slavi,dar s-au inselat,hiene ce sunt.D-zeu este sus si vede!

Aragorn

03 Apr, 2015 14:42

Presupun ca acelasi lucru se intimpla cu toate judetele si CJ din tara – fiindca peste tot se finantau (si inca se finanteaza) astfel cluburi si echipe, iar legea, dreapta sau strimba, nu poate fi aplicata DOAR la Constanta, iar in alte parti, nu – asa ca „eutanasierea” sportului va fi aplicata la nivel national, din cite inteleg – altfel ar fi un caz iesit din comun – aplicarea unei legi doar pe o parte a teritoriului unei tari si am intra (din nou) in istoria tragi-comica a lumii ! Iar, mai rau, n-as vrea sa cred ca este o razbunare a "incatusatilor" pe sportul constantean, fiindca ar fi si mai grav.

Articole asemanatoare

Jaful e ceva mai mic, dar nu lipseşte Ţuţuianu se face că plouă - „Raportul Curţii de Conturi, mult mai bun decât în anii precedenţi!“

01 Oct 2019 2267

Fără număr pentru Marica, prietenul şefului CJC La cine a ajuns suma de 2,5 milioane de lei, finanţare nerambursabilă pentru activităţi sportive! (document)

26 Jul 2019 3824

Cât pune la bătaie Consiliul Judeţean Constanţa Programul anual de finanţare nerambursabilă destinat proiectelor, evenimentelor şi programelor sportive de interes local

13 Jun 2018 2250

CJC încearcă resuscitarea sportului constănţean cu fonduri nerambursabile. 11 cluburi norocoase. Iată câţi bani a primit fiecare!

29 Jul 2016 3206

Bani nerambursabili pentru sport şi pentru un muzeu virtual Cui a dat CJ Constanţa peste 2,5 milioane de lei în 2015 (documente)

14 May 2016 3637

Contracte reziliate din cauza unor litigii Ce asociaţii şi cluburi sportive au reuşit să ia banii nerambursabili ai CJC-ului în 2014 (documente)

23 Jun 2015 2410

Finanţarea sportului, pe lista de aşteptare Proiectele de hotărâre prin care CJC intenţiona să dea bani sportivilor, retrase

24 Mar 2015 2057

Prin hotărâre CJC dă bani asociaţiilor şi cluburilor sportive care i-au adus lui Constantinescu cel mai nou dosar la DNA

19 Mar 2015 2775

14 milioane de lei, „atribuiţi nelegal“ CJC își cere banii înapoi de la cluburile sportive constănţene (documente)

10 Jul 2014 3798