UNPR Clarificări privind unele presupuse migraţii politice la Constanţa

 
Organizaţia UNPR Constanţa dezminte unele informaţii apărute în presă şi solicită mai multă onestitate din partea competitorilor politici locali, care propagă informaţii false în spaţiul public.
 
„Organizaţia UNPR Constanţa constantă cu surprindere cum unul dintre liderii politici de la Constanţa, rămas pustnic în sediul de partid, se laudă cu mari capturi politice, cum că ar fi convins nu ştiu câţi membri închipuiţi de la UNPR Deleni şi Valu lui Traian să treacă la PMP. Din respect pentru constănţeni ne-am simţit datori să informăm corect presa şi opinia publică asupra faptului că UNPR Constanţa nu a avut niciodată organizaţii locale nici la Deleni şi nici la Valu lui Traian. Aşadar, cei care se laudă că au dat lovitura în aceste localităţi înseamnă că au luat fix zero membri de la UNPR. Înţelegem că minţile celor care au rămas singuri în filialele unor partide, din narcisism sau din autocompătimire nu ştiu cum să mai atragă atenţia asupra propriei lor existenţe. Chiar dacă s-au propagat nişte minciuni sfruntate în spaţiul public, îi asigurăm pe cei care au făcut-o că, până în anul 2016, UNPR Constanţa va avea organizaţii locale în cele două localităţi. UNPR se consolidează la Constanţa şi, spre deosebire de competitorii noştri politici, noi nu ne construim prin minciuni. Din păcate pentru cei care fac astfel de gesturi, constănţenii au înţeles foarte bine cine face politică onestă şi cine face politică mincinoasă la Constanţa”, transmite biroul de presă al UNPR Constanța într-un comunicat de presă remis ZIUA de Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Compania fostulului șef al UNPR Constanța va supraveghea plaja din 23 August în sezonul estival (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1406

Fiul unui fost lider UNPR a mai pus bazele unei firme cu profil de restaurant. În trecut, Ioniță senior a făcut business cu liberali de top

26 Sep 2022 3326

Firma fostului președinte UNPR Constanța, George Lipoveanu, va asigura serviciile de salvamari în sudul litoralului

14 May 2021 5424

#alegerilocale2020 Prima candidatură pentru Primăria Constanța și CLM, respinsă de Biroul Electoral Municipal (documente)

17 Aug 2020 2742

Fostul președinte al UNPR Constanța, George Lipoveanu, și-a făcut o firmă

25 Apr 2019 2651

Ce anunț a făcut președintele UNPR, la Mamaia

02 Mar 2019 2943

Salarii mai mari pentru personalul ARSVOM Constanţa

02 Nov 2016 4553

Cine face parte din Biroul Electoral Judeţean! (document)

31 Oct 2016 3742

Senatorul Marian Vasiliev cere în instanţă anularea fuziunii UNPR-PMP. Cum îşi motivează politicianul gestul?

02 Sep 2016 5285

Primul test - alegerile parlamentare Fuziune încheiată - PMP are preşedinţi interimari în tot judeţul!

08 Aug 2016 4148

Editorial Progresistul popular

26 Jul 2016 2079

Cine va conduce PMP Constanţa după fuziunea cu UNPR!

24 Jul 2016 3438

UNPR și PRM nu au depus cereri Cât au cheltuit candidații constănțeni în campania electorală pentru locale! (document)

23 Jul 2016 3397

PMP fuzionează cu UNPR! Mâine, la Constanţa, continuă procesul de fuziune

22 Jul 2016 1821

UPDATE 5. Palaz – „Vom fi o forţă” PMP, fuziune cu UNPR!

12 Jul 2016 3614