ColectivUnplugged Sute de tineri au cântat, în această seară, în Piaţa Universităţii

Au trecut trei săptămâni de la tragedia în urma căreia şi-au pierdut viaţa 58 de persoane, iar alte aproximativ 150 au fost rănite.
 
Tragedia asta a mișcat inimile a milioane de români. În jur de 300 de persoane s-au adunat, în această seară, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru un concert dedicat victimelor incendiului din 30 octombrie, din clubul ”Colectiv”. Tinerii și-au luat chitarele în mâini și au cântat în centrul Capitalei piese semnate de Valeriu Sterian, Leonard Cohen, Pink Floyd, Metallica, Phoenix şi Cargo.
 
Concertul a fost anunţat pe reţeaua de socializare Facebook și a început în jurul orei 19.30. Peste tot au fost puse candele aprinse şi bannere cu mesaje protestatare, cum ar fi "Deşteaptă-te române, că am început să murim pe bune" şi "Ţara arde, ciolanul se împarte!".
 
Concertul vine la doar două săptămâni după protestele din capitală, când bucureştenii au ieşit în stradă pentru a cere, printre altele, schimbarea clasei politice, ca urmare a incendiului din clubul Colectiv. Revolta din stradă a dus la demisia Guvernului Victor Ponta.
 
"Muzica ne-a scos în strada, muzica ne va ține în stradă. Fără scene și amplificare. Unplugged.
Ne adunăm spontan și cântăm in Piața Universității.
Multe chitare, voci bune, și liniște pentru a se auzi. Pentru a ne auzi suferința, pentru a ne plânge morții, a ne ruga pentru supraviețuitori și a celebra viața. E nevoie de oameni cu instrumente și voci", au scris tinerii pe contul de Facebook al comunităţii ColectivUnplugged.
 
"Dragilor - ‎ColectivUnplugged este un eveniment a-politic. Nu ne vede în stradă să protestăm împotriva unuia sau altuia. Ne vedem pentru o comemorare, cântăm în memoria celor care au plecat dintre noi în tragedia de la ‎Colectiv și cu gândul la familiile și prietenii, iubiții, iubitele lor - dar și cu speranță de vindecare pentru supraviețuitori. Muzica vindecă. Este dacă vreti - o rugăciune muzicală. Vă rugăm să nu ne stricați momentul!", mai scriu tinerii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Comuna Gârliciu construiește un centru de colectare în comună, cu peste 420.000 de euro (DOCUMENT)

04 Apr 2024 917

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 616

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 612

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 878

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 541

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 486

IPJ ClujEvaluarea activităților

01 Mar 2024 424

Este oficial! Club Sportiv Universitar Neptun Constanța, radiat!

25 Feb 2024 1119

Garda de Mediu Județul Constanța, pe locul al doilea pe țară în activitatea de mediu pentru 2023

17 Feb 2024 701

IPJ Sibiu Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu în anul 2023

16 Feb 2024 384

#ConstanțaEsteBine Valul 2 de energie – partea întâi – ziua 10 4 februarie 2024 Zi de duminică, cu prezență și conexiune interioară profundă

04 Feb 2024 706

Ciolacu Rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă și promovarea adevărului istoric

27 Jan 2024 677

Federația SANITAS din România a demarat procedurile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă

09 Jan 2024 744

Mesajul președintelui României cu prilejul Anului Nou „Finalul de an este și o bună ocazie pentru a privi spre viitor cu optimism și încredere“ (VIDEO)

31 Dec 2023 1061

Tradiții pentru ultima zi din an. Alimente specifice în noaptea de Revelion pentru a atrage norocul

31 Dec 2023 943