Stiri calde

Conferinţă de lansare organizată la Universitatea Andrei Şaguna ʺDezvoltare personală şi stagii de practică pentru viitorii psihologiʺ

Miercuri, 26 septembrie, ora 15.00 are loc Conferinţa de lansare a proiectului "Dezvolare personală şi stagii de practică pentru viitorii psihologi"- ID 108971 cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, implementat de Universitatea "Andrei Şagunaʺ din Constanţa, în parteneriat cu Institutul pentru Dezvolatrea Resurselor Umane.

Obiectivul general al proiectului, care se desfăşoară pe parcursul a 22 de luni, constă în dezvoltarea aptitudinilor competenţelor specifice pentru studenţii masteranzii de la Facultatea de Psihosociologie a Universităţii „Andrei Saguna „ din Constanţa, prin facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţă activă, în vederea inserţiei viitoare pe piaţa muncii, în domenii profesionale relevante specializării studiate şi în concordanţă cu propriul set de competenţe.

Prin dezvoltarea de parteneriate între UAS partenerii de practică/potenţiali angajatori se are în vedere crearea unui sistem eficient de informare între părtile implicate(studenţi, angajatori, universitate), care să ducă la susţinerea şi îmbunătăţirea procesului educaţional şi la facilitarea accesului pe piata muncii a viitorilor psihologi.

Se urmăreşte astfel, îmbunătăţirea nivelului de informare, conştientizare şi înţelegere privind oportunităţile oferite de proiect, identificarea de soluţii practice, viabile, inovative de imbunătăţire permanentă a ofertei de stagii de practică.

Activităţile vor fi derulate de expertii angajaţi în proiect, cadrele didactice ale UAS tutorii nominalizaţi de Partenerfi de practică/potenţiali angajatori, care vor fi angajaţi ca experţi şi plătiţi din bugetul proiectului.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier în fața Universității Andrei Șaguna din Constanța. Pieton rănit. Cadrele medicale chemate în ajutor (galerie foto)

14 Feb 2019 1034

Doliu în lumea academică. A încetat din viață un academician ce a primit titlul de doctor honoris causa al unei universități din Constanța

02 Jan 2019 816

La Universitatea „Andrei Şaguna” Academicieni români prezintă volumul omagial „Educaţia la Centenar”

11 Dec 2018 564

Incendiu în Bucureşti. 14 autospeciale şi zeci de pompieri la intervenţie. Ard mai multe imobile. Vântul propagă incendiul (galerie foto)

22 Nov 2018 1866

O lecţie de la înaintaşi pentru cei de azi Ţăranii şi lumea satului în preocupările „Astrei Dobrogene“ (1927-1935) (galerie foto)

11 Jul 2018 1738

Exerciţiu ISU Constanţa, la Universitatea "Andrei Şaguna" (galerie foto+video)

29 May 2018 843

Simpozion dedicat Marii Uniri, la Universitatea „Andrei Şaguna“ Ioan Scurtu - „Poate copiii copiilor noştri vor putea spune «Trăiască România mare!»“

28 Apr 2018 1196

Imagini de la eveniment Simpozion dedicat Unirii, la Universitatea "Andrei Şaguna" din Constanţa (galerie foto)

27 Apr 2018 728

Radu Cornescu îl restituie constănțenilor pe unul dintre marii arhitecți ai României - Victor Ștephănescu (galerie foto)

24 Mar 2018 1450

Imagini de la eveniment Arhitectul Radu Cornescu lansează astăzi volumului „Arh. Victor Ștephănescu între stilul național și modernism“ (galerie foto)

23 Mar 2018 847

Arhitectul constănțean Radu Cornescu lansează volumul dedicat unui român de elită

20 Mar 2018 932

Imagini de la evenimentAlertă la pompieri! Un autoturism a luat foc pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în fața Universității Șaguna (galerie foto+video)

15 Mar 2018 2174

Dosarul în care Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa, a fost trimis în judecată, se întoarce la procurori

20 Feb 2018 1161

RADET anunță Avarie pe rețeaua Electrocentrale Constanța. Nu se poate livra agent termic. Ce zone sunt afectate

02 Feb 2018 1176

Veste proastă pentru procurori! Este vizat dosarul lui Aurel Papari, preşedintele Universităţii „Andrei Şaguna“ Constanţa

12 Dec 2017 2044