Consilier al premierului „Kovesi se luptă pentru independența Justiției și ar trebui făcută erou pentru asta”

Radu Popa, consilier al premierului Victor Ponta, a făcut o declarație mai puțin așteptată. Politicienii îl califică în fel și chip pe procurorul general Laura Codruța Kovesi (de curând primarul Radu Mazăre a solicitat suspendarea acesteia în contextul scandalului Mircea Băsescu - Bercea Mondial; să ne amintim și că Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au cerut cu ceva timp în urmă chiar desființarea DNA), dar deputatul Radu Popa susține că de fapt situația stă cu totul altfel.

Consilierul premierului a afirmat pentru știripesurse.ro că procurorul-șef al DNA se luptă pentru independența Justiției și ar trebui făcută erou pentru asta. De asemenea, el consideră că Direcția Națională Anticorupție nu face dosare politice.

„Cred în nume personal că nu există niciun dosar politic la DNA indiferent de numele cui se află pe copertă”, a declarat deputatul PSD pentru știripesurse.ro

„Kovesi, vă spun eu, în nume personal, nu știu care e poziția altora din partid, dar eu, Radu Popa, cred că se bate pentru independența justiției”, a afirmat Radu Popa, citat de știripesurse.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În dosar cu foști șefi și adjuncți SRI Clasare la Curtea Supremă pentru procurorul constănțean Adina Florea și Laura Codruța Kovesi! (MINUTA)

15 Jul 2022 2435

Camelia Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, candidat pentru funcția de procuror european delegat

29 Jan 2021 4537

Curtea Supremă a respins recursul Inspecției Judiciare privind acțiunea disciplinară împotriva Laurei Codruța Kovesi

02 Jun 2020 2612

CSM a respins o cerere depusă de SIIJ prin care se solicita încetarea delegării Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror la Parchetul General

04 Apr 2019 1740

Ce interdicții are Laura Codruța Kovesi în perioada în care este plasată sub control judiciar

29 Mar 2019 1242

Laura Codruţa Kovesi rămâne procuror în cadrul Serviciului de îndrumare şi control din Parchetul General

23 Dec 2018 1526

Un nou candidat pentru funcția de șef al DNA. Un procuror militar s-a înscris la selecţia organizată de Ministerul Justiţiei

23 Aug 2018 1565

Laura Codruța Kovesi, delegată în funcția procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul PÎCCJ

11 Jul 2018 2048

Laura Codruţa Kovesi, procuror la DIICOT Sibiu

11 Jul 2018 2294

Anca Jurma, delegată procuror-şef Laura Codruţa Kovesi, revocată după cinci ani, o lună şi 24 de zile în fruntea DNA

10 Jul 2018 2062

Ce spune liderul PNL, Ludovic Orban despre eventuala revocare din funcție a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi

15 Apr 2018 1441

Povestea Laurei Codruţa Kovesi, „doamna de fier a justiţiei“. Lupte cu foştii şefi ai Constanţei (documente)

27 Sep 2016 11321

Lista completă a procurorilor generali ai României Şefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ocupă un loc special

09 Mar 2016 7682

Renunță Kovesi la șefia DNA? Deputatul Daniel Fenechiu anunță pentru ce megafuncție s-ar putea pregăti aceasta

02 May 2015 2064