Constanţa Canicula a distrus producţia de scoici a singurei ferme de fructe de mare

Unica fermă de fructe de mare de pe litoralul românesc al Mării Negre a pierdut întreaga producţie de midii, după ce în luna august temperatura apei s-a situat constant în jurul valorii de 30 de grade Celsius, timp de peste o săptămână.Administratorul societăţii comerciale Maricultura SRL din Constanţa, Mirel Crivăţ, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că i-a fost imposibil să onoreze, în cursul acestei săptămâni, comenzile şi contractele ferme pe care le are cu beneficiarii locali, după ce a descoperit că în plasele colectoare nu mai există niciun exemplar viu din producţia de midii.

"Am trimis scafandri să recolteze câteva zeci de kilograme de scoici şi, după ce au verificat cele patru plase colectoare, în care crescusem midiile, s-au întors cu sacii goi. Toate midiile mature, apte de recoltare, cu dimensiuni optime, au murit din cauza căldurii, în ultimele trei săptămâni", a declarat Crivăţ.

Fermierul a precizat că, pe parcursul caniculei, a verificat zilnic starea culturii de moluşte şi, pe zi ce trecea, constata un ritm accelerat de mortalitate.

"Sacii colectori în care cresc midiile stau în mare, în largul localităţii Eforie Nord, la o adâncime variind între doi şi şase metri de la suprafaţa mării. Dacă la suprafaţă apa avea 31 de grade Celsius, la şase metri apa a fost constant la plus 28 de grade Celsius. Tot ce a fost midie adultă a murit. A mai scăpat puietul şi exemplarele juvenile, dar din fericire nu am înregistrat mortalitate la culturile de stridii, cărora, din contră, pare să le fi priit căldura excesivă. Situaţia este fără precedent şi nu ştiu dacă vom putea să declarăm şi noi stare de calamitate la fel ca oricare fermier, pentru a putea obţine despăgubiri", a subliniat Mirel Crivăţ.

Referitor la această situaţie, directorul general al Institutului Român de Cercetare Marină 'Grigore Antipa', dr. Simion Nicolaev, a confirmat faptul că temperatura foarte mare a apei mării, care a coincis în această vară cu diminuarea accentuată a salinităţii, pe fondul aportului masiv de apă dulce provenit din Dunăre, a produs un grad mare de mortalitate în rândul florei şi faunei marine, până la adâncimi mari.

"Vom observa şi noi acest fenomen, pe uscat, odată cu prima furtună care va aduce la mal depozite întregi de cochilii de scoici şi melci", a afirmat Nicolaev.

La rândul său, administratorul Clubului Nautic Pinguin din Mamaia, Petre Clipa, a declarat că, în urmă cu două zile, a făcut scufundări în largul mării şi nu a putut găsi midii vii decât la adâncimea de 20 - 22 de metri. "Până la această adâncime toate depozitele de scoici sunt moarte. Dai cu mâna şi cad de pe pereţii stâncoşi. Este un peisaj trist", a susţinut scafandrul.

Sursa: agerpres.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Surse Prinţul Paul al României a fost depistat într-un resort din Malta

28 Apr 2024 451

Firme Constanța SC Capitol Medical Farm SRL se va numi WMS Construct SRL. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

26 Apr 2024 335

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 3038

Fermă agrozootehnică, înființată de Biograins Cuza Vodă Cooperativa Agricolă în județul Constanța

11 Apr 2024 1226

Oficial de la Autoritatea Navală Română despre accidentul de navigație de pe brațul Chilia, Tulcea

10 Apr 2024 674

A solicitat acord de mediu pentru o fermă de animale în comuna Crucea Firma, care va ridica un spital de pediatrie cu heliport la Constanța, Mahmud Impex SRL, anunță noi investiții

31 Mar 2024 4423

SC Aaylex One SA anunță publicul interesat asupra depunerii la sediul APM Constanța a solicitarii de actualizare a Autorizației Integrate de Mediu nr. 2/28.03.2016

28 Mar 2024 426

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 681

Firme Constanța Ferma Tatlageac SRL are sediu nou

03 Mar 2024 601

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 830

Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, rămâne în arest la domiciliu

27 Feb 2024 490

Asociatia Suflete Deschise, din Constanța, în sprijinul aproapelui Ajutoare pentru familiile care locuiau în ferma care a ars în Murfatlar

23 Feb 2024 1003

O nouă firmă deschisă de doi bărbați din județul Constanța în comuna Dăeni, județul Tulcea

12 Feb 2024 1245

Prahova Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scapă de arestul preventiv, fiind plasat în arest la domiciliu

01 Feb 2024 753

Întreruperi ale energiei electrice în mai multe localități ale județului Constanța. Iată în ce perioadă

29 Jan 2024 3228