Constanţa, pe locul doi ca număr de apeluri primite la Telefonul Copilului

Numărul apelurilor primite, în primele şase luni ale anului 2011, la singura linie gratuită de asistenţă pentru copii şi părinţi la nivel naţional, 116 111, a crescut de 4 ori comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 75.033, faţă de 18.882 anul trecut. În majoritatea cazurilor, apelanţii au reclamat problema sărăciei cauzată de lipsa unui loc de muncă, de disponibilizări şi reducerea ajutoarelor sociale acordate. Mii de cazuri au necesitat intervenţia instituţiilor abilitate, iar zeci de copii au ajuns în grija statului din cauza sărăciei. Ccele mai multe cazuri au fost înregistrate din regiunea Moldova (26.36%), urmată de Muntenia (19.49%), Transilvania (15.83%), Bucureşti (15.27%), Oltenia (10.02%), Banat (5.37%) şi Dobrogea (4.70%). În ceea ce priveşte repartizarea pe judeţe, cele mai multe cazuri au fost înregistrate din judeţele Iaşi, Constanţa, Bacău, Vaslui, Teleorman, Ilfov, iar cele mai puţine au fost sesizate din judeţele Sălaj, Covasna, Tulcea, Harghita şi Argeş.

Pe fondul crizei financiare, părinţii au recurs la măsuri extreme şi în anul 2011: fie au ales instituţionalizarea temporară sau chiar abandonul copiilor (Moldova este pe primul loc cu 15 cazuri, urmată de Muntenia cu 14, Transilvania cu 6, Dobrogea cu 6 si Oltenia cu 4, Necunoscut cu 2), fie au ales măsuri alternative la instituţionalizare precum: asistenţa maternală, centrul maternal, centrul de zi, plasamentul familial (cele mai multe sesizări au fost înregistrate din Bucureşti, în număr de 18, urmat de Muntenia şi Oltenia, cu câte 9, Dobrogea 7, Moldova 6, Banat 2, Transilvania 1, Necunoscut 5).

116 111 este linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului şi Romtelecom. Apelul către 116 111 este oferit gratuit de Romtelecom şi Cosmote.

Sursa: www.agerpres.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța SAJ suplimentează echipajele de prim ajutor în minivacanța de Paște și 1 Mai

25 Apr 2024 395

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 683

Colegiul Prefectural Tulcea Măsurile luate de autorități, în perioada Sărbătorilor de Paște și 1 Mai

23 Apr 2024 402

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 745

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 563

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 816

ANI Măsuri de prevenție și conștientizare în contextul alegerilor din luna iunie 2024

11 Apr 2024 459

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 869

Horoscop pentru miercuri, 31 ianuarie 2024. Leul gândește și vorbește mult astăzi

31 Jan 2024 883

ASF a aprobat o nouă formulă de calcul a RCA pentru transportatori

19 Jan 2024 701

Auditul situațiilor financiare Ce a constatat Curtea de Conturi în urma controlului efectuat la Consiliul Județean Constanța? (DOCUMENT)

19 Jan 2024 5146

Şedinţă de Guvern, joi. Se discută despre măsuri ca răspuns la revendicările formulate de transportatori şi fermieri

18 Jan 2024 681

Grindeanu, întâlnire cu transportatorii. Ce s-a convenit în urma discuţiilor

16 Jan 2024 755

Weekend plin de evenimente sportive la Constanța! Jandarmii asigură măsurile de ordine

12 Jan 2024 936

Manifestație în semn de solidaritate cu poporul palestinian în București! Jandarmii asigură măsurile de ordine

12 Jan 2024 880