Constanța. Peste 200 de sancțiuni, aplicate de polițiștii locali într-o singură zi. Ce nereguli au depistat agenții


Într-o singură zi, polițiștii locali au aplicat 212 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 60.270 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domeniile menționate mai sus, după cum urmează:

În domeniul circulației în domeniul circulației pe drumurile publice au fost înregistrate 153 de abateri contravenționale ( ponderea cea mai mare a fost  pentru opririle și staţionările neregulamentar de pe principalele artere și bulevarde din municipiul Constanța) în valoare de 21.585 lei :

În domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal, Protecției mediului și activitătii comerciale au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționaleîn valoare de 9.300 lei pentru: nerespectarea prevederilor legale  privind executarea lucrărilor tehnico edilitare,, nerespectarea H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață din municipiul Constanța, acte de comerț ilicit, etc.

În domeniul ordinii și liniștii publice au fost constatate și sancționate 37 de abateri de la normele legale în vigoare privind conviețuirea socială și menținerea curățeniei în municipiul Constanța, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 7.800 lei, după cum urmează:
  • H.C.L nr. 184/2013 - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Str. Popa Farcaș nr 28 - 1 sancțiune x 400 lei ;
  • H.C.L nr 184/2013 - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Str. M. Manole - 1 sancțiune x 400 lei ;
  • HCLM 184/2013 - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Școala 36 - 1 sancțiune x 400 lei + Confiscare 5 saci peturi ;
  • H.C.L nr 184/2013 - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Badea Cârțan- 1 sancțiune x 400 lei + Confiscare 2 saci peturi ;
  • H.C.L nr 184/2013 - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Aleea Pelicanului, bl AV 33- 1 sancțiune x 200 lei + Confiscare 4 saci peturi ;
  • H.C.L nr 184/2013 - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Str. Progresului, bl. G2- 1 sancțiune x 100 lei + Confiscare 6 saci peturi ;
  • H.C.L nr 184/2013 - art.5 pct. 4 - a aruncat coji de semințe pe domeniul publiv - Piața Ovidiu - 2 sancțiune x 400 lei ;
  • H.C.L nr 184/2013 - art.5 pct. 4 - a aruncat coji de semințe pe domeniul public - Parc Tomis 2 - 1 sancțiune x 400 lei ;
  • Legea nr.61/1991R- art.2, pct.3 - apelarea, în mod repetat, la mila publicului - M. Viteazu/ Bdul Mamaia-1 sancţiune x Avertisment + Confiscare 30 lei;
  • H.C.L nr 184/2013 - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Str. Zmeurei- 1 sancțiune x 400 lei + Confiscare 1 sac Peturi;
  • H.C.L nr 184/2013 - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Str. Liliacului - 2 sancțiuni x 400 lei;
  • H.C.L nr 184/2013 - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Bd. 1 Mai Vechi - 1 sancțiune x 200 lei + Confiscare 2 saci de peturi
  • H.C.L nr 184/2013  - art. 5 pct. 2 - răscolirea gunoiului din containere - Str. Baba Novac - 1 sancțiune x 400 lei;
  • H.C.L nr 184/2013  - art. 5 pct. 4 - aruncarea cojilor de semințe pe domeniul public - Victoria - 1 sancțiune x 400 lei;
  • H.C.L nr 184/2013  - art. 15 pct. 5 - lăsarea liberă a câinilor în curți de folosință comună - Str. Eduard Candella - 1 sancțiune x 500 lei;
  • Legea nr. 61/1991R- art.2, pct.3 - apelarea, în mod repetat, la mila publicului - I.C Brătianu/Th. Burada-1 sancţiune x 100 lei + Confiscare 52,90 lei;
  • Legea nr.61/1991R - art.2, pct. 23 – consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – Parc Tomis 2 - 1 sancțiune x 200 lei;
  • Legea nr.61/1991R - art.2, pct. 24 – provocarea la scandal – Aleea Umanității- 1 sancțiune x 200 lei;
  • Legea nr.61/1991R - art.2, pct. 23 – consumul de bãuturi alcoolice în locuri publice – str. Lebedelor - 1 sancțiune x 100 lei;
  • Legea nr.61/1991R- art.2, pct.3 - apelarea, în mod repetat, la mila publicului - Bd. Tomis - 1 sancţiune x AV + confiscare 1 leu ;
  • Legea nr.92/2007 - art. 45, alin.2 - călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil - Macul Roșu -  2 sancțiuni x 50 lei și 5 sancțiuni x 100 lei;
  • Legea nr.92/2007 - art. 45, alin.2 - călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deţine titlu de călătorie valabil - Victoria -  8 sancțiuni x 100 lei.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 387

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 429

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 803

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 462

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 568

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 520

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 714

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 666

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 741

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 479

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 601

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 906

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1135