Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)





 
  • Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere un autovehicul al cărui conducător efectua cu intenție manevre de derapare și întoarceri bruște în parcarea amenajată în apropierea plajei Modern, potrivit unui comunicat din partea Primăriei Constanța.

„Această faptă reprezenta un pericol pentru conducătorul de autovehicul, dar și pentru celelalte persoane aflate în zonă fiind necesară direcționarea unui echipaj în zonă pentru verificări și măsuri, conform competențelor”, arată primăria.


Această intervenție a fost posibilă ca urmare a monitorizării camerelor video în dispeceratul poliției locale precum și a intervenției unui echipaj de poliție locală în zonă.

Pentru șoferul aventurier a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1000 lei, conform prevederilor HCL Constanța nr. 77/2021.

„Este important să subliniem că polițiștii locali monitorizează în permanență întreaga rază administrativ-teritorială a municipiului Constanța și iau măsuri împotriva celor care încalcă legislația în vigoare.
Dar, în contextul prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională și penală, sprijinul comunității este esențial. Motiv pentru care, apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin normelor legale în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, se mai precizează în comunicatul remis 

 

„În situația în care cetățenii dețin date ori alte informații ce pot conduce la identificarea unor persoane ce afectează bunurile publice, acestea pot fi puse la dispoziția polițiștilor locali pe căile de comunicare specificate, urmând a fi întreprinse măsurile ce se impun. Programul dispeceratului DGPL este permanent”, conchide primăria.
 

Citește și
Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 383

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 381

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 436

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 416

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 424

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 301

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 385

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 584

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 434

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 349

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 734

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 367

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 433

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 440

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 378