Constănţence acuzate de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri

Două femei au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Constanţa pentru evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Anchetatorii spun că Luciana Radu şi Daniela Radu, asociate la firma SC „Lusinda Nicolas" SRL, din Agigea, ar fi înregistrat în perioada septembrie 2010 - martie 2011, în evidenţele contabile operaţiuni fictive şi cheltuieli nereale. Femeile sunt bănuite că, în cele şase luni în care au reprezentat firma, ar fi obţinut în urma comerţului cu cereale suma de 52.501.087 lei şi pentru a evita plata taxelor au înregistrat cheltuieli fictive, în valoare de 52.452.620 lei. Anchetatorii spun că în contul bancar al societăţii au fost încasaţi, în acea perioadă, doar 5.298.650 de lei.

O parte din cheltuieli au fost justificate pe baza a 22 de borderouri, dar pentru cea mai mare parte dintre, procurorii spun că nu există documente justificative. Utilizând această modalitate, inculpatele ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 4.132.303, 96 de euro.

De asemenea, femeile sunt acuzate că, în data de 29 septembrie 2011, ar fi declarat la Registru Comerţului un sediu social fictiv, pentru a se sustrage de la efectuarea controalelor financiare sau fiscale.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 16.935.834,56 lei, reprezentată de impozitul pe profit şi TVA. Nu s-au putut lua măsuri de asigurare în vederea recuperării prejudiciului, deoarece femeile nu au bunuri în proprietate. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medicul „vedetelor“ Hussein Shamieh a ajuns la Tribunalul Constanța! Cere revocarea controlului judiciar (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 842

„Medicul vedetelor“ Hussein Shamieh, specialist în chirurgie plastică, vrea să scape, la Constanța, de controlul judiciar!

19 Mar 2024 790

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, plasat sub control judiciar

14 Mar 2024 628

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, este așteptat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

13 Mar 2024 661

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1494

15 percheziții în București! Vizat ar fi medicul Hussein Shamieh. Intervenții chirurgicale estetice și reconstructive. Oficial de la Poliția din Constanța (VIDEO)

12 Mar 2024 1822

Descinderi la Medgidia! Service ilegal descoperit de polițiști la locuința unui bărbat suspectat de evaziune fiscală

09 Mar 2024 863

Știri Constanța Percheziție domiciliară în Medgidia într-un dosar penal pentru evaziune fiscală (VIDEO)

08 Mar 2024 943

Percheziții în Constanța! Procurorii acuză - evaziune fiscală în domeniul construcțiilor clădirilor rezidențiale și nerezidențiale

07 Mar 2024 608

Percheziții în județul Constanța într-un caz de evaziune fiscală. Prejudiciul este de peste 1.800.000 de lei

07 Mar 2024 671

Percheziții în municipiile Tulcea, Brăila și Galați într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul, aproximativ un milion de lei

06 Mar 2024 712

IPJ ClujPercheziții

06 Mar 2024 324

Percheziții în municipiul Constanța într-un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 865

Poliția Română a adus în țară 2 persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea

16 Feb 2024 365

Prescripție Tribunalul Constanța a încetat procesul față de Pufleanu Dumitru și Ian Prod 2000 SRL! Dosarul, în apel

18 Jan 2024 1196