Constănţeni la cinstirea memoriei eroilor români căzuţi la Turtucaia

picture_030.jpgLa invitaţia Primăriei Tutrakan, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor filiala Constanţa a organizat deplasarea a 50 persoane la festivităţile prilejuite de aniversarea a 96 de ani de la bătălia de la Turtucaia. Au participat reprezentanţi ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, ai Asociaţiilor Cadrelor în Rezervă şi în retragere din M.Ap.N. şi MAI şi ai Forumului German, din Constanţa, Techirghiol, Lumina, M. Kogălniceanu şi Grădina.

picture_041.jpg

Evenimentul a fost deschis de o slujbă religioasă. Au urmat discursurile primarului din Tutrakan şi a Prefecturii din Silistra. Delegaţia constănţeană a depus o coroană de flori, alăturându-se reprezentanţilor armatei bulgare şi ai tuturor primăriilor care au eroi căzuţi în această bătălie, precum şi ai unor asociaţii patriotice. În finalul festivităţilor participanţii s-au adunat în jurul monumentului central, care are inscripţionate, în bulgară, germană, turcă şi română, cuvintele: "Onoare şi admiraţie celor ce au ştiut să moară vitejeşte pentru ţara lor".

picture_044.jpg

Dacă garda de onoare formată din militarii activi a fost la limita unei reprezentări oficiale, asistenţa a fost impresionată de grupurile de păstrare a tradiţiilor, echipaţi în ţinutele armatei bulgare din primul război mondial. Menţionăm că în Bulgaria comemorarea acestei istoricei bătălii se serbează în fiecare an, în prima duminică din luna septembrie, evenimentul fiind transformat într-o adevărată sărbătoare populară. Indiferent de recesiune şi constrângerile bugetare bulgarii sunt prezenţi în număr mare pentru a cinsti aşa cum se cuvine memoria eroilor căzuţi pe aceste meleaguri în 1916.

picture_023.jpg

Demn de remarcat este şi faptul că reprezentanţii autorităţilor locale, sub îndrumarea reprezentanţilor Muzeului de istorie Naţională din Tutrakan, îngrijesc exemplar Complexul Memorial "Cimitirul militar 1916" aflat la Sumenţî, locul celei mai sângeroase confruntări din cadrul bătălie de la Turtucaia. Astfel autorităţile locale înţeleg să respecte vitejia şi onoarea militară a celor peste 20.000 militari- bulgari, români, germani şi turci - care în acest cimitir îşi duc somnul de veci împreună.

Împreună cu autorităţile locale, românii prezenţi au stabilit amplificarea acţiunilor comune pentru cinstirea memoriei eroilor atât în Bulgaria, cât şi în România.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 649

La ceas aniversar Asociația „Suflete deschise” a împinit nouă ani, în care a derulat mai multe programe social-misionare, a ridcat zeci de troție și a fost alătiuri de cei aflați în suferință

28 Apr 2024 585

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 665

Ziua Veteranilor de Război, marcată de Centrul Militar Zonal Constanța (FOTO)

26 Apr 2024 600

Justiție Constanța Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea, la judecată cu Eco Sud SA

24 Apr 2024 467

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 783

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 722

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 732

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 617

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 638

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 710

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 591

Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța a lansat două licitații Președintele Mihai Lupu – „CJC va depune plângere penală“ - VIDEO

17 Apr 2024 587

Firme Constanța Asociatul unic al societății Medicale Hipocrate SRL a decis dizolvarea și lichidarea firmei!

16 Apr 2024 571

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 882