Copiii născuţi în ultimii cinci ani trebuie să primească de la stat 500 de euro

Toţi copiii născuţi în ultimii 5 ani în România trebuie să primească de la stat 500 de euro, potrivit Articolului 356 din Legea nr.1/2011. Banii ar fi trebuit să fie dați începând din anul 2013, dar, din păcate autoritățile nu au aplicat legea, scrie romaniatv.net.
 
Potrivit articolului 356 din Legea nr.1/2011 statul sprijină dreptul la învățare pe tot parcursul vieții prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Națională a României și valabil la data plătii, fiecărui copil cetățean român, la nașterea acestuia. Suma este acordată în scop educațional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
 
Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educație permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinții firești, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naștere.
 
Părinții copilului, contribuabili, pot direcționa în contul prevăzut la alin.(2) un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condițiile legii, și pot depune sume în acest cont.
 
Pentru sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se plătește dobânda anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este oficial! Asociația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța a intrat în insolvență! Câți bani a primit în ultimii ani de la Primăria Constanța (DOCUMENT)

07 May 2024 174

Tradiții pentru spor și sănătate în prima zi de Paște. Copiii se spală pe faţă în apa în care părinţii au pus un ou roşu şi bani

05 May 2024 1547

Un tip de pensie va dispărea de la 1 septembrie 2024. Care este aceasta?

04 May 2024 3395

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 560

Horoscop pentru luna Mai, anul 2024. Cheful de distracții și aventuri este accentuat în prima parte a lunii pentru una dintre zodii

01 May 2024 523

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 546

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 491

Caz incredibil la Năvodari! Droguri cumpărate cu bani falși! Primele condamnări

29 Apr 2024 638

Bătrânii Constanței, celebrați de Primărie. Vor primi bani la domiciliu

29 Apr 2024 381

RAJA Constanța Casieriile, închise de 1 Mai și perioada sărbătorilor Pascale. Vezi cum poți plăti

29 Apr 2024 401

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 523

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 696

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 728

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 476

Ședință CJ Constanța Câți bani vor fi alocați pentru reabilitarea corpului C1 a Unității de Asistență Medico-Socială Agigea (DOCUMENT)

21 Apr 2024 478