Stiri calde

Cristinel Dragomir, fostul vicepresedinte al CJC, audiat la Tribunalul Constanţa

Fostul vicepreşedintele al  Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, va fi audiat, pe data de 13 septembrie, de Nermin Apzait, judecător al Tribunalului Constanţa, în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul şef al CJC, a fost trimis în judecată în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol.

În cauză, Nicuşor Constantinescu este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanțat de Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Județean Constanța, prin inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, a achiziționat un elicopter în scopul eficientizării activității de salvare în cazul situațiilor de urgență din zona de graniță (județul Constanța, România și Districtul Dobrich, Bulgaria)“.

„La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziție publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncțional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” și „Servicii de reparare și întreținere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acțiunilor de intervenție în caz de urgență, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieți și intervenții de urgență), a elicopterului respectiv“, potrivit DNA.

Procurorii mai arată că „la data de 01 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a pus la dispoziția persoanei juridice elicopterul achiziționat din fonduri publice, deși firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obținută finanțarea nerambursabilă și a fost achiziționat elicopterul. Prin această acțiune, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația aparatului de zbor respectiv“.

„Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Județului Constanța, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului“, au conchis anchetatorii.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cererea lui Nicuşor Constantinescu de eliberare condiţionată, respinsă la Tribunalul Constanţa

19 Feb 2019 201

DNA trebuie să răspundă dacă a colaborat cu SRI în dosarul în care mai mulţi directori din CJC au fost condamnaţi

19 Feb 2019 801

Motivare în dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“ Judecătorii explică de ce a luat Nicuşor Constantinescu opt ani de închisoare, în primă instanţă

16 Feb 2019 1394

Mai mulţi directori din Consiliul Judeţean Constanţa şi oameni de afaceri, condamnaţi în primă instanţă. Vineri, un nou termen la Înalta Curte

12 Feb 2019 4204

Prima reacție a fostului președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu după condamnarea din Dosarul Retrocedărilor

11 Feb 2019 2636

Asociaţi - Mazăre, Strutinsky, Nicuşor Constantinescu şi defunctul Mihail Cârciog Insolvenţa Conpress Group, în atenţia Tribunalului Constanţa. Judecata, amânată

06 Feb 2019 1332

Nicuşor Constantinescu cere să fie eliberat condiţionat. Cine va lua decizia definitivă

28 Jan 2019 835

Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, amânat pentru luna februarie

26 Jan 2019 367

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu rămâne după gratii. Ce decizie au luat magistrații

23 Jan 2019 563

Peste 70 de ani de închisoare în dosarul care a zguduit Consiliul Judeţean Constanţa. Azi, un nou termen

16 Jan 2019 1860

Fostul şef al CJC spune că s-au descoperit fapte și împrejurări noi Nicuşor Constantinescu cere revizuirea dosarului CMZ

09 Jan 2019 1129

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu nu scapă de închisoare. Ce decizie au luat magistrații

04 Jan 2019 852

Nicuşor Constantinescu, opt achitări şi opt ani de închisoare. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanţa

24 Dec 2018 1414

Începe judecata în ultimul dosar al lui Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al CJC

21 Dec 2018 919

Obligat în primă instanţă să achite CJC 61.591,20 lei Unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, amânat

10 Dec 2018 532