UPDATE 1 Culture Pub NU a solicitat şi NU a obţinut Autorizaţia de Securitate la Incendiu

 
La doar două zile distanță de la tragedia din Clubul Colectiv din București, un incendiu a izbucnit într-un pub din Constanța, situat la subsolul Casei de Cultură.
 
Alarma cu incendiul de la Culture Pub s-a dat în jurul orei 19.30, din cauza unui panou electric suprasolicitat, din primele date, care a luat foc, iar ulterior flăcările s-au extins la întreaga instalație electrică a clubului. Din câte se pare, incendiul a izbucnit în bucătărie, de la panoul electric. Fumul gros a ajuns și la etaj, unde funcționează un casino.

„Anul trecut, în 2014, când a fost ultimul control la acestă locaţie (n.r. - Culture Pub) de la Casa de Cultură au fost constatate nouă nereguli şi au fost aplicate nouă sancţiuni din care patru amenzi în valoare de 8.500 de lei şi cinci avertismente. Una dintre aceste nereguli a fost că nu a solicitat şi nu a obţinut Autorizaţia la Securitate la Incendiu“, a declarat purtătorul de cuvânt a ISU Dobrogea, plt. Anca Chiriţă.

Următorul control era programat în această lună.

„Anul acesta, în aprilie, premergător sezonului estival, echipa de control s-a deplasat la Casa de Cultură la această locaţie, dar au găsit-o închisă pentru că şi-au desfăşurat activitatea în staţiunea Mamaia. Echipa de control s-a desfăşurat la punctul de lucru din staţiunea Mamaia unde s-a efectuat un control. Aceştia erau în amenajare la momentul respectiv şi au fost constatate două nereguli pentru care au fost sancţionaţi cu 1.000 de lei. Aceste nereguli erau de natură electrică. Urmând a fi replanificat pentru control începând cu luna noiembrie la punctul de lucru de la Casa de Cultură“, a mai adăugat plt. Anca Chiriţă

UPDATE 1, ora 12.38

Inspectoratul Teritorial de Muncă a sistat activitatea Culture Pub din Constanţa pe perioada efectuării cercetărilor.
„Activitatea clubului a fost sistată pentru că acum se desfăşoară cercetări la faţa locului. Acestea pot dura şi o săptămână. Localul nu va fi deschis până nu se va stabili cauza producerii incendiului“, a declarat Eugen Bola, inspectorul şef al ITM Constanţa
 
Tot el a mai precizat, pentru cotidianului  ZIUA de Constanţa, că au foist verificate şi contractele de muncă ale angajaţilor. „Sunt 19 angajaţi ai clubului, care au contracte de muncă active. Dar ancheta continuă. Trebuiă să vorbim cu fiecare angajat în parte“, a mai spus Eugen Bola.



Citeşte şi LA CLUBUL CARE A LUAT FOC ASEARĂ SE AFLĂ DEJA ORGANELE DE ANCHETĂ


VERIFICĂRI LA SÂNGE
INSPECTORII DE LA ITM CONSTANŢA, LA CULTURE PUB, CUPRINS ASEARĂ DE UN INCENDIU

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Oficial! Europe Belle Paradise SRL, firmă ce deține Culture Pub, a intrat în faliment!

29 Jun 2021 1765

Probleme financiare pentru Europe Belle Paradise SRL Insolvența bate la ușa Culture Pub, de la Casa de Cultură din Constanţa

25 Jun 2021 2427

The Library şi Goblin s-au închis Cluburile şi pub-urile din Constanţa, luate la puricat de Corpul de Control al Primăriei

07 Nov 2015 4005

Nu există bază legală care să condiţioneze emiterea autorizaţiei de funcţionare cu autorizaţia de securitate la incendiu

06 Nov 2015 29473

Patru dintre ele riscă referate de suspendare Cluburile, verificate de Corpul de Control al Primăriei Constanţa

06 Nov 2015 4097

Noapte cu emoţii. Pompierii, solicitaţi la Casa de Cultură

04 Nov 2015 2039

După tragedia de la Colectiv şi incendiul de la Culture Pub Cluburile, luate la puricat de Corpul de Control al primăriei

04 Nov 2015 1996

Revista presei locale

03 Nov 2015 3306

Profitul, înainte de siguranţa clienţilor Culture Pub şi Clubul Colectiv, fără autorizaţii de la ISU (document)

03 Nov 2015 4042

Eugen Bola, şeful ITM Constanţa, despre ancheta demarată la Culture Pub

02 Nov 2015 2429

Despre incendiul de aseară din Culture Pub Managerul pub-ului - „Nu au fost victime internate în spital. Nu există pagube materiale“

02 Nov 2015 1959

La clubul care a luat foc aseară se află deja organele de anchetă

02 Nov 2015 2149

Verificări la sânge Inspectorii de la ITM Constanţa, la Culture Pub, cuprins aseară de un incendiu

02 Nov 2015 2502

Au rămas urmele incendiului de la Culture Pub (video)

02 Nov 2015 2769

"Dacă mai stăteau un minut, mureau ca cei din Bucureşti" Semne de întrebare în urma incendiului din Culture Pub (galerie foto+video)

02 Nov 2015 5029