Cum se vede, de la Constanţa, mega-ancheta DNA Secăreanu - Guliu - Nemeş - Livadariu şi Racz

Potrivit unor surse, azi fost ridicaţi de procurorii Direcţei Naţionale Anticorupţie Florin Dan Secăreanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, George Guliu, Radu Nemeş, Diana Mariana Nemeş şi nepotul lui Guliu, Alexandru Papuc, fost om al legii. Aceleaşi voci arată că organele de anchetă au în vizor SC Excella Real Grup SRL, prejudiciul fiind de peste 15 milioane de euro. Din câte se pare, Radu Nemeş este partener de afaceri cu George Guliu în SC Excella Real Grup SRL, primul fiind cercetat de DNA într-un alt dosar, cauză în care apar şi celebrii fraţi Ion şi Stelian Livadariu, trimişi în judecată în 2011 pentru un prejudiciu de peste 10 milioane de euro, cauzat prin afaceri cu produse petroliere. În dosarul fraţilor Livadariu este judecat şi cetăţeanu maghiar şi Racz Peter Atilla, al cărui nume este legat de SC Texas Oyl Group. La rândul lui, George Guliu este cunoscut drept un om cu influenţă în rândurile poliţiştilor de la malul mării, el fiind arestat preventiv în dosarul din 2009 denumit generic „Mafia de la Rutieră“. De remarcat că SC Excella Real Grup este prima firmă pentru care s-a cerut vreodată suspendarea activităţii, ca măsura preventivă. Cererea a fost respinsă de instanţă. SC Excella Real Grup SRL a luat fiinţă în 2008, fondatori fiind George Guliu, administrator, asociat, cu aport la capital de 5.000 de lei, echivaland cu 500 părţi sociale, reprezentând 5 % din capitalul social total şi Diana Mariana Nemes, asociat, aport la capital 95.000 de lei, echivalând cu 9.500 părţi sociale, reprezentând 95 % din capitalul social total. Firma a pornit cu sediul social în Nicolae Bălcescu, Zona CFR, domeniul principal de activitate: fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. Ulterior, în firmă a venit şi Radu Nemeş, odată cu retragerea din societate a doamnei Nemeş.

  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iranul a sechestrat un petrolier în Golful Oman

11 Jan 2024 947

Forţele ucrainene au atacat cu drone un depozit petrolier din regiunea Lugansk, aflată sub ocupaţie rusă

04 Dec 2023 676

Poluare pe mare în zona Farul Alb din Constanța! Miroase puternic a produse petroliere (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Dec 2023 1286

Atenție la buteliile cu gaz petrolier lichefiat! Sfaturi de la pompierii ISU Constanța pentru a evita o tragedie

08 Nov 2023 847

Apele Române Râu din țară, poluat cu un produs petrolier! (FOTO)

26 Oct 2023 783

Oil Terminal Constanța Șase companii din țară și străinătate sunt interesate de construirea unui terminal de bitum

24 Oct 2023 1408

Ministerului Apărării ucrainean „Ucraina a preluat controlul asupra Vîşki Boika (Turnurile Boiko)“

11 Sep 2023 1023

Oficial de la Ministerul Muncii. Se acordă ajutoare de urgență estimate la 1,5 milioane lei pentru familiile și persoanele afectate de explozia produsă la Crevedia

31 Aug 2023 861

Afaceri Constanța Cine va construi terminalul petrolier deținut de JT Oil Terminal Constanța?

15 Aug 2023 4160

Petre Frangopol, nume de seamă al ingineriei și chimiei născut la Constanța

26 May 2023 1414

DIICOT Doi cetățeni români și doi cetățeni kazahi, trimiși în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciu uriaș

17 Feb 2023 1164

Undă verde de la mediu pentru viitoarea stație peco SOCAR, în Constanța. Unde va fi localizată

20 Sep 2022 2305

Dosarul „Motorina“, trimis în instanță, la Constanța Mai mulți șoferi acuzați de furt calificat! Procesul, amânat

13 Sep 2022 3631

Romgaz a finalizat cu succes tranzacția cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră

02 Aug 2022 1088

Verde pentru gazele din Marea Neagră! Anunț ANRE despre perimetrele Pelican şi Midia

15 Jun 2022 1237