Deputatul PDL Mihai Boldea, implicat în escrocherii imobiliare. Şi un cetăţean din Mangalia este pe lista lui

Mihai Boldea esteun personaj extrem de controversat la Galaţi, în calitatea sa de avocat fiind implicat în procese care au ajuns în cercetarea Parchetului General sau al DIICOT, pentru că prin probe dubioase sau falsuri se încerca acapararea unor imobile ce aparţineau Primăriei sau unor persoane fizice.

Un alt caz, cu un fals revendicator asistat de Mihai Boldea, este cel în cazul imobilelor de pe str Eroilor 1 şi Domnească 55, ajuns în cercetarea DIICOT din ianuarie 2008.

Potrivit romanialibera.ro, în acel caz, Boldea l-a asistat pe un oarecare Virgil Melisatos, persoană cu identitate incertă din Mangalia ce revendica imobilele de pe str Eroilor nr 1 şi Domnească nr 55. La dosar a fost depus un „act de notorietate" din 1936, conform căruia familia Melisatos ar fi deţinut la acea vreme imobilul de str Domnească nr 55 şi imobilul „de pe str Eroilor nr 1". Strada Eroilor se numea în acea perioadă „Codreanu", căpătând numele de „Eroilor" după 1990. Nici imobilul de pe Domnească 55 nu putea fi cel din actul de notorietate, pentru că numerotaţia pe strada respectivă fusese schimbată în anii 50, când au fost construite blocurile din centrul Galaţiului.

Citeşte mai departe AICI.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1 Mai O lună de la aderarea României la spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime

01 May 2024 170

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 259

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 153

Dezbatere publică la APM Constanța pentru blocul de 11 etaje, edificat de Maritimo Residence SRL pe strada Ștefăniță Vodă

30 Apr 2024 651

MApNMinistrul apărării naționale, la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului facilității navale de sprijin Deveselu

30 Apr 2024 302

Ambasadorul Elveției în România, prezent la Tulcea. Ce s-a discutat

30 Apr 2024 329

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 219

Ministerul Energiei „România are cel mai mic preț al energiei electrice din regiune și al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană”

29 Apr 2024 360

Programul ENGIE Romania în perioada 1-7 mai

29 Apr 2024 380

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 409

MApNRomânia sprijină populația civilă din Fâșia Gaza

29 Apr 2024 228

Guvernul RomânieiMesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu prilejuit de Ziua veteranilor de război

29 Apr 2024 227

Trageri speciale Loto, de sărbători! Vezi când

29 Apr 2024 409

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 261

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 929