DIICOT La Iași au fost reținuți trei bărbați pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi

 
La data de 21.09.2015, procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor VOICA ADRIAN, MANIC MIHAIL şi SÎRBU TUDOR pentru săvârşirea infracţiunilor de  constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.
 
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna septembrie 2015, inculpatul Plugaru Chirilă Marian, persoană condamnată definitiv la pedeapsa închisorii de 12 ani pentru comiterea de infracțiuni din sfera criminalității organizate, şi care se sustrage executării pedepsei,  a inițiat și constituit o grupare infracțională organizată în scopul comiterii infracțiunii de trafic de migranți pentru a obține importante beneficii materiale.
 
S-a reţinut că la grupul infracţional organizat au aderat atât cetățeni moldoveni cât și cetățeni români care aveau rolul de a prelua imigranţii intraţi în România de pe teritoriul Republicii  Moldova şi de a-i transporta până la frontiera de vest, primind în schimbul activităţii infracţionale sume cuprinse între 1.000 şi 4.000 euro pentru fiecare persoană transportată.
 
În a doua jumătate a lunii septembrie 2015, membrii grupului infracțional au identificat pe teritoriul Republicii Moldova un număr de 6  migranți, doi adulți și trei copiii minori de origine arabă și un adult de origine iraniană, pe care i-au racolat prin promisiunea trecerii frontierei de stat în România și transportării ulterioare în vestul Europei.
 
La data de 21.09.2015, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, au monitorizat membrii grupului infracţional în timp ce transportau cei şase migranţi, de la frontiera cu Republica Moldova, până în municipiul Iaşi, unde au acţionat pentru prinderea în flagrant a acestora.
 
Cu această ocazie, asupra membrilor grupului precum şi în autoturisme, au fost găsite şi ridicate  14 telefoane mobile, diferite înscrisuri în legătură cu cauza, precum şi diverse sume în bani (9.550 euro, 1.450 dolari SUA, 310 lei şi 5.000 lei R. Moldova).
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.



Sursa foto: radioiasi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 641

Denunțul formulat de un agent de poliție de frontieră Persoană cercetată pentru dare de mită și trafic de migranți

15 Jan 2024 970

IGPR 185 de percheziții pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate

24 Dec 2023 677

Poliția Română Sute de percheziţii şi zeci de persoane arestate preventiv în două săptămâni

09 Dec 2023 891

Craiova Arestări și rețineri într-un caz de trafic de migranți!

03 Dec 2023 912

Acțiuni de amploare ale Poliției și DIICOT pentru destructurarea unor grupuri infracționale specializate în trafic de persoane și de migranți, criminalitate informatică, trafic și consum de droguri

25 Nov 2023 770

MAIPeste 220 de percheziții pentru combaterea infracționalității grave

23 Nov 2023 451

Percheziții la persoane bănuite de trafic de migranți! Cum acționau suspecții

23 Nov 2023 745

Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu suportul EUROPOL (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 846

Poliția de Frontieră Peste 100 de cetăţeni străini depistaţi la frontieră în această săptămână

10 Nov 2023 667

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 698

Un nou caz de trafic de migranți, în Timiș! Zeci migranți, transportați în mod ilegal

26 Oct 2023 708

Trafic de migranți în automarfare Peste 60 de persoane depistate de către polițiștii de frontieră din Arad și Bihor

26 Sep 2023 694

Poliția de Frontieră Română Algerieni și sirieni încercau să treacă ilegal granița spre Serbia, prinși de autoritățile din județul Timiș

25 Sep 2023 677

Caz de trafic de migranți în Timiș!

21 Sep 2023 822