Stiri calde

Din dragoste pentru tradiția și arta românească Cum sărbătorește Muzeul de Artă Populară Constanța, Ziua Universală a Iei (galerie foto)




Începând cu anul 2013, Ziua Universală a Iei se sărbătorește pe 24 iunie, de Sânziene.
 
Muzeul de Artă Populară Constanța sărbătorește Ziua Universală a Iei prin două evenimente speciale:
  • O expoziție temporară, cu piese de colecție; 
  • O manifestare având ca invitate creatoare de ii din Breaza, județul Prahova.
Expoziția „Tipologia iei”, deschisă la parterul instituției de cultură, reunește 12 cămăși tradiționale, din toate zonele etnografice ale țării, unele dintre ele cu o vechime de peste o sută de ani!

Sunt prezentate patru cămăși lungi, cu poale din Ținutul Pădurenilor (Hunedoara), Maramureș, Muscel (Argeș) și Dobrogea de Sud, precum și opt cămăși scurte (denumite, în funcție de zona de proveniență: ie, spăcel, spătoi sau ciupag) din Banat, Suceava, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Bihor, Arad, Dâmbovița și Mehedinți.
 
Expoziția este deschisă în perioada 19-29 iunie.
 
Cel de-al doilea eveniment, „Ia românească - tradiție și artă”, va aduce pe platoul din fața Muzeului de Artă Populară Constanța, pe 23 și 24 iunie, meșteri populari din localitatea prahoveană Breaza, considerată a fi unul dintre cele mai vestite centre de ii din țară.
  
Prin dubla manifestare dedicată Zilei Universale a Iei, Muzeul de Artă Populară susține Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”, organizat de Teatrul de Stat Constanța, între 20 și 27 iunie 2018.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Timp de două zile, Muzeul de Artă Populară Constanța marchează Ziua Universală a Iei

23 Jun 2019 981

De Sânziene, toată ţara se îmbracă în ie Nu aveţi ie? Veniţi la Muzeul de Artă Populară Constanţa, să vă alegeţi una!

24 Jun 2017 4684

Eveniment special la Primăria Cumpăna. Mai multe familii au primit case (galerie foto + video)

24 Jun 2017 3536

„Ziua universală a iei românești” este celebrată așa cum se cuvine la Cumpăna

23 Jun 2016 1394

Culoare și stil ca pe vremea bunicii, la Constanța, de Ziua Universală a Iei

25 Jun 2015 1511

Ştiaţi că...? Astăzi, românii de pretutindeni aniversează Ziua Universală a Iei

24 Jun 2015 1520

Ştiaţi că...? Ziua Universală a Drepturilor Copilului...

20 Nov 2014 1965