DNA Reţineri inspectori transport rutier Bihor

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au  dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20.11.2014, a suspecţilor:

IONIȚĂ RĂZVAN CRISTINEL MARCEL şi BOBIȚAN ALIN SEBASTIAN, inspectori în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.)  Bihor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Din ordonanţele întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, în calitate de inspectori în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) Bihor, după ce în prealabil l-au încunoștințat pe administratorul unei societăți comerciale cu activitate în transporturi (denunţător în cauză) despre faptul că urmează să efectueze un control la firma acestuia, în legătură cu respectarea legislației în domeniul transporturilor rutiere, suspecţii Ioniță Răzvan Cristinel Marcel și Bobițan Alin Sebastian au pretins de la administrator suma de 1.000 euro, pentru efectuarea necorespunzătoare a controlului preconizat și pentru a fi mai indulgenți în constatarea și sancționarea contravențională a eventualelor abateri ce ar fi fost descoperite.

La data de 20 noiembrie 2014, suspecţii Răzvan Cristinel Marcel și Bobițan Alin Sebastian au primit de la denunțător, în scopul menționat, suma  pretinsă de 1.000 euro, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cursul zilei de 21 noiembrie 2014, Răzvan Cristinel Marcel și Bobițan Alin Sebastian urmează a fi prezentați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Tribunalul Bihor.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul Serviciului de Informații și  Protecție Internă Bihor.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rectorul Universității Oradea, un decan, un preot şi o preoteasă au fost reținuţi de DNA

22 Jun 2016 2336

Petru - Mihăiţă Coadă, adjunct al şefului Poliţiei municipiului Brăila, reţinut de procurorii DNA

12 Jan 2016 2845

Filoftia Folescu, avocat în cadrul Baroului Argeș, reţinută pentru 24 de ore

03 Dec 2015 1884

UPDATE 4. Intervenţii la Sucursala Constanţa Liviu Petrache, director al Direcţiei Mentenanţă şi Dezvoltare a SC Smart SA, sub control judiciar (document)

19 Nov 2015 3604

Comisafiri de la ONPM, reţinuţi pentru abuz în serviciu

17 Nov 2015 2123

Darius-Bogdan Vâlcov, sub control judiciar în al treilea dosar

16 Nov 2015 2499

Trei judecători de la Curtea de Apel Oradea, sub urmărire penală

13 Nov 2015 1921

Ionel Iorga, şef al Biroului de Investigaţii Criminale din Brăila, a fost reţinut

13 Nov 2015 2431

DNA Șapte persoane reținute pentru trafic de influență

12 Jun 2015 2219

DNA Reţineri la Primăria Craiova şi Protecţia Copilului Dolj

02 Apr 2015 2497

DNA Reţinere a altor şapte persoane din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP

17 Mar 2015 2152

Experți din dosarul lui Marian Oprișan, reținuți de procurorii DNA

10 Jan 2015 2027

Ramificaţii la Constanţa Dan Capră, finanţatorul FC Petrolul Ploieşti, reţinut de procurorii DIICOT

25 Nov 2014 2615

Oficial despre reţinerea şefului IPJ Bistriţa Năsăud,a şefului Poliţiei Rutiere Bistriţa şi a şefului Poliţiei Năsăud

25 Nov 2014 2479

DNA Reţineri în dosarul fraudării fondurilor europene de la Braşov

28 Aug 2014 2845