Doi constănţeni, prinşi în timp ce pescuiau ilegal rapane din Marea Neagră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Punctul de Lucru Midia - au depistat doi bărbaţi din judeţul Constanţa care pescuiseră ilegal din Marea Neagră 85 kg de rapana, folosind costume de scafandru.
 
Ieri, în jurul orei 11.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Punctul de Lucru Midia - au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, ocazie cu care au observat, în bazinul portuar Midia, o persoană de sex masculin, echipată cu un costum de scafandru, care pescuia rapană din Marea Neagră. După colectare, rapana era adusă la mal şi predată unui alt cetăţean român.
   
În urma verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt R.F., în vârstă de 48 de ani şi P.C., în vârstă de 30 de ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Constanţa, care nu aveau documente legale pentru efectuarea activităţilor de pescuit.
 
Pe mal au fost descoperite două coşuri din plasă ce conţineau cantitatea de 85 kg rapană în stare proaspătă, care a fost confiscată şi predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
    
În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, faptă prevăzută şi pedepsită de art.64, lit.a din O.U.G. 23/2008.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 594

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1412

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 432

Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore

16 Feb 2024 481

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore. Aproape 8.000 cetățeni ucraineni au intrat în țară

28 Jan 2024 563

Fapte ilegale, amenzi usturătoare și intrări interzise! Date oficiale de la Poliția de Frontieră

27 Jan 2024 551

Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

25 Jan 2024 507

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 1024

Garda de Coastă Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate, din județul Constanța

24 Jan 2024 635

Poliția de Frontieră, situație actualizată Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

24 Jan 2024 562

Poliția de Frontieră Aproximativ 6100 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

23 Jan 2024 549

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 528

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 613

Raport zilnic Detalii despre activitățile poliției de frontieră în ultimele 24 de ore!

21 Jan 2024 565

Poliția de Fontieră Traficul la frontierele României, în ultimele 24 de ore

19 Jan 2024 581