E-Distribuție Dobrogea instalează peste 42.000 de contoare inteligente în mai multe judeţe printre care şi Constanţa

Până la finalul anului 2019, peste 671.000 de clienți ai companiilor E-Distribuție vor beneficia de contoare inteligente.

Proiectul de anul acesta de  instalare a contoarelor inteligente depășeste 53 de milioane de lei.
 
E-Distribuție Dobrogea, E-Distribuție Muntenia și E-Distribuție Banat, companiile de distribuție a energiei electrice din România din cadrul grupului Enel, pionier în tehnologia pentru contorizare inteligentă, vor instala în acest an peste 171.000 de contoare inteligente pentru clienții din zonele lor de activitate, în cadrul unor proiecte de investiții în valoare de peste 53 de milioane de lei. Astfel, până la finalul anului 2019, peste 671.000 de clienți ai E-Distribuție vor beneficia de sisteme de contorizare inteligentă.
 

“Contoarele inteligente vor pune bazele viitoarelor rețele inteligente, care sunt definitorii pentru a face față provocărilor aduse de tranziția energetică, promovând dezvoltarea unor sisteme energetice curate, sustenabile și eficiente”, a declarat Gino Celentano, Director General E-Distribuție Muntenia, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Banat. “Continuăm să profităm de vasta experiență internațională a Grupului Enel în tehnologii digitale pentru a instala contoare inteligente în toate regiunile deservite de companiile E-Distribuție, cu scopul de a continua să ne îmbunătățim calitatea serviciului și pentru a aduce mai multe beneficii clienților noștri.”

 
Programul de instalare de contoare inteligente de către companiile E-Distribuție va fi implementat conform planului aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
 
Planul de implementare, precum și cele 4 proiecte anterioare, în baza cărora au fost deja instalate peste 500.000 de contoare inteligente, sunt parte a strategiei Grupului Enel pe termen mediu de a instala contoare inteligente pentru întreaga bază de 2,9 milioane de clienți de distribuție de electricitate din România.
 
Astfel, încă 171.000 de clienți vor dispune de avantajele contorizării inteligente a consumului de energie electrică, cum ar fi citiri ale indexului contorului de la distanță, care înlocuiesc citirile de pe teren și estimările de consum, oferind clienților mai multe informații despre profilul lor de consum. De asemenea, contoarele inteligente pot comunica cu distribuitorul în timp real, permițând o identificare mai ușoară a defecțiunilor de reţea, astfel încât compania să poată interveni în caz de avarii mai rapid și mai eficient, îmbunătățind astfel calitatea rețelelor și a serviciilor. În cazul utilizării de surse de energie regenerabilă, contorul va putea înregistra atât energia consumată cât și cea injectată în retea.
 
E-Distribuție Dobrogea va instala peste 42.000 de contoare inteligente în judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea, în timp E-Distribuție Banat va instala contoare cu noua tehnologie pentru aproape 50.000 de clienți din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. E-Distribuție Muntenia a programat pentru 2019 instalarea a aproximativ 80.000 de noi contoare inteligente în judeţele Giurgiu și Ilfov. E-Distribuție Muntenia a desfășurat în județul Giurgiu cea mai amplă campanie de instalare de contoare inteligente din zona sa de gestiune a rețelelor de distribuție de electricitate, astfel că peste 90% dintre clienții din județ vor beneficia până la finalul acestui an de un dispozitiv de măsurare inteligentă a consumului de electricitate.
 
Până la finalul anului 2028 rata de penetrare a contoarelor inteligente în baza de clienți E-Distribuție va depăși 60% potrivit planului aprobat de către. Astfel, în cazul E-Distribuție Muntenia, compania va instala contoare inteligente pentru 65% din totalul utilizatorilor. E-Distribuție Dobrogea va instala contoare inteligente pentru 70% din totalul clienților, în timp ce procentul pentru E-Distributie Banat va fi de 60% din totalul consumatorilor.
 

De asemenea, ca urmare a programelor ample de investiții în modernizarea rețelelor, s-a îmbunătățit semnificativ calitatea serviciilor, companiile E-Distribuție fiind în topul celor mai performanți operatori de distribuție energie electrică din România. Conform rapoartelor oficiale ale ANRE pentru anul 2017, indicele SAIDI pentru E-Distribuție Muntenia a fost de 145 minute, cel mai performant din țară, media națională înregistrată fiind de 283,9 minute. E-Distribuție Dobrogea și Banat au avut, de asemenea, performanțe sub media națională, cu indicele SAIDI de 185 minute, respectiv 259 minute.
 
Lista județelor și a localităților incluse în proiectul de implementare contoare inteligente în 2019

 
Dobrogea:
 
Judeţul Călăraşi – Oltenita, Sarulesti Gara, Bogata, Fundulea, Ulmeni, Borcea, Nicolae Balcescu, Ciocanesti, Radovanu, Chiselet
Judeţul Constanţa – Constanta, Vama Veche, 2 Mai, Eforie Sud, Ghindaresti, Eforie Nord, Neptun, Mangalia, Mihail Kogalniceanu, Jupiter, Lazu, Agigea, Valu lui Traian, Techirghiol, Castelu, Arsa, Cernavoda, Tariverde, Nicolae Balcescu, Dorobantu, Topraisar, Murfatlar, Medgidia, Harsova, Mircea Voda, Vanatori, Pecineaga, Nuntasi, Cascioarele, Lanurile, Baraganu, Mosneni, Tuzla, Furnica, Amzacea, Dunareni, Chirnogeni, Lipnita, Carvan
Judetul Ialomița – Amara, Fetesti, Slobozia, Urziceni, Ion Ghica, Bordusani, Munteni-Buzau, Ciochina, Facaeni, Iazu, Rovine
Judetul Tulcea – Tulcea, Nicolae Balcescu, Sabangia, Macin, Lunca, Victoria, Ceamurlia de sus, Nufaru, Malcoci, Sambata Noua, Topolog, Magurele, Luminita, Fagarasu Nou, Bestepe, Baltenii de sus, Greci, Razboieni, Casimcea, Plopul, Murighiol, Dunavatu de sus, Satu Nou, Mineri, Caslita, Luncavita, Ciucurova, Carcaliu 

Muntenia Sud:

Judetul Ilfov: Otopeni, Chiajna, Mogosoaia, Chitila, Stefanestii de sus, Stefanestii de jos, Bragadiru, Buftea, Ciorogarla, Gradistea, Sitaru, Vladiceasca, Tancabesti, Tamasi, Snagov, Ghermanesti, Ciofliceni, Balta Neagra, Merii Petchii, Micsunesti, Nuci, Sintesti, Vidra, Cretesti, Copaceni, Balteni, Burias, Peris, Peris-Bratulesti, Peris Cocioc, Moara Vlasiei, Caciulati, Darasti Ilfov, Petrachioaia, Vanatori, Surlari, Maineasa, Dascalu, Varasti, Runcu, Petresti, Gagu, Creata, Lipia, Silistea Snagovului, Santu-Floresti, Lipia, Gruiu
Judeţul Giurgiu: Giurgiu, Stoenesti, Isvoarele, Bulbucata, Facau, Teisori, Tomulesti, Toporu, Bila, Schitu, Letca Noua, Letca Veche, Milcovatu, Chirculesti, Gostinari, Hotarele, Mihai Bravu, Prundu, Puieni, Calugareni, Crucea de Piatra, Uzunu, Herasti, Milosesti, Crevedia Mare, Crevedia Mica, Dealu, Gaiseanca, Sfantu Gheorghe, Copaciu, Ghimpati, Naipu, Valea Plopilor, Corbeanca, Cupele, Izvoru (Vanatorii Mici), Poiana lui Stanga, Valcelele, Vanatorii Mari, Zadariciu, Balasoieni, Hobaia, Ogrezeni, Gorneni, Iepuresti, Stalpu, Valter Maracineanu, Campurelu, Colibasi, Padureni, Podu Ilfovatului, Valea Dragului, Floresti, Floresti-Stoenesti, Palanca, Anghelesti, Bucsani,Goleasca, Obedeni, Podisor, Uiesti, Vadu Lat, Budeni, Comana, Falastoaca, Gradistea, Clejani, Neajlovu, Podu Doamnei, Sterea, Cartojani, Roata de jos, Roata Mica, Sadina, Gogosari, Izvoru (Gogosari), Hodivoaia, Putineiu, Gradinari, Tantava, Zorile, Cranguri, Singureni, Stejaru, Gostinu, Gaiseni, Cascioarele, Carpenisu, Sabareni, Bolintin Deal,  Mihai Voda, Daia, Daita, Plopsoru, Draganescu, Mihailesti, Novaci, Ulmi, Popesti, Trestieni, Poenari, Mosteni-Ulmi, Icoana, Ghionea, Draganeasca, Adunatii-Copaceni, Cascioarele (Ulmi), Stanesti, Balanu, Darasti-Vlasca, Mogosesti, Varlaam, Blanoaia, Fratesti, Remus, Baneasa, Meletie, Pietrele, Sfantu Gheorghe, Oinacu, Comasca, Branistea, Varasti, Bolintin-Vale, Crivina, Malu Spart, Suseni, Dobreni 

Banat:

Judetul Arad – Arad, Varsand, Pilu, Nadlac, Zadareni, Halmagiu, Moneasa, Lipova, Santana, Ineu, Tisa Noua,
Judetul Caras-Severin – Goruia,    Soceni, Marga, Oravita, Otelu Rosu, Berzovia, Racasdia, Ciuchici, Obreja, Iaz, Ciuta, Glimboca, Binis, Poiana Marului, Comoraste, Toplet, Barza, Ersig, Dognecea, Gradinari
Judetul Hunedoara – Hunedoara, Petrosani, Deva, Hateg, Lelese, Runcu Mare, Burjuc, Glodghilesti, Petresti, Tatarasti, Orastie, Boita, Ciula Mica, Rachitova, Valioara, Aurel Vlaicu, Bacia, Gelmar, Cainelu de sus, Baita, Ormindea, Pestera (Baita), Prihodiste (Vata de Jos), Romos, Romosel, Vaidei, Nadastia de jos, Almasu Sec, Carjiti, Cozia, Cherghes, Boz, Branisca, Rovina, Tarnavita, Barastii Iliei, Bujoru, Dobra, Lapusnic, Mihaiesti, Radulesti, Roscani, Rapoltel, Rapoltu Mare, Bucuresci, Rovina, Fantana, Crisan, Dumbrava de jos, Ribicioara, Ribita, Birtin, Tatarastii de Cris, Vata de jos, Silvasu de jos, Silvasu de sus, Ghelari, Ruda, Vulcan, Santamaria – Orlea, Livadia, Brad, Orastie
Judetul Timis  - Timisoara, Dumbravita, Periam, Giroc, Chisoda, Urseni, Mosnita Veche, Mosnita Noua, Cosevita, Bucovat, Susani, Sudrias, Jupani, Parta, Utvin, Sanmihaiu Roman, Carani, Murani, Sag, Cheglevici, Ghiroda, Topolovatu Mic, Vucova, Deta, Uivar, Izvin, Hitias, Dinias, Sipet, Sanovita, Pesac, Maguri, Lunga, Comlosu mare, Beregsau Mic, Teremia Mare, Nerau, Sannicolau Mare, Foeni, Cruceni, Cenad, SanGeorge, Manastire, Birda, Berecuta, Crivina, Semlacu Mare, Percosova, Butin, Rovinita Mare,  Pordeanu 
 
Enel este o companie energetică multinațională, unul dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 90 GW. Enel distribuie electricitate și gaz printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de producție cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Australia.
 
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se întrerupe joi furnizarea energiei electrice în Constanța, Eforie Nord, Cumpăna și Negrești. Lista zonelor vizate

24 Apr 2024 650

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2277

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1315

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3464

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 793

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 536

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 759

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 473

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 538

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 576

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 985

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 620

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 973

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2288

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1087