Evaluarea acordului cu FMI Guvernul şi BNR merg la Bruxelles fără participarea Preşedinţiei

Săptămâna viitoare va ave aloc următoarea evaluare a acordului cu FMI. Pentru acest eveniment, reprezentanţii Guvernului şi cei ai BNR vor merge la Bruxelles fără participarea Preşedinţiei, informează Mediafax. Discuţiile vor avea loc în premieră în afara ţării şi fără participarea Preşedinţiei, a partidelor politice sau a sindicatelor, potrivit programului.

Decizia vine în contextul intern al campaniei electorale, deoarece nu se doreşte ca discuţiile să fie folosite în scopuri politice, fiind mai degrabă discuţii tehnice. Negocierile de la Bruxelles vor fi foarte concentrate, pe parcursul a patru zile, începând de marţi, 16 septembrie, şi până vineri, 19 septembrie.

Delegaţia FMI va fi condusă de Andrea Schaechter, cea a CE de către Istvan Szekely, iar delegaţia Băncii Mondiale de Elisabetta Capanelli, directorul de ţară pentru România şi Ungaria.

Guvernul României va fi reprezentat, potrivit programului actual, la nivel de miniştri, dar nu este exclus ca la ultimele discuţii, din 19 septembrie, să participe şi premierul Victor Ponta, mai scrie Mediafax.

Banca Naţională a României va fi reprezentată la nivel de conducere de către guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu şi viceguvernatorul Cristian Popa. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional

04 Oct 2023 835

Învățământ Constanța Workshop-ul „Metode digitale de predare, testare și evaluare în matematică”, la Universitatea Ovidius din Constanța

05 Sep 2023 764

Ciucă, întrevedere cu delegația FMI, aflată în România pentru misiunea anuală de evaluare

09 Jun 2022 2020

Ponta Nu am ajuns la un acord cu FMI şi CE. Vor creşterea preţului la gaze şi restructurări

09 Feb 2015 1542

Negocierile dintre Guvern şi FMI încep astăzi la Bruxelles

16 Sep 2014 1627

Misiunea FMI sosește mâine în România

01 Jun 2014 2446