Fiscul a luat iar la periat terasele, cluburile și restaurantele din Mamaia

 
De ceva timp, Fiscul stă cu ochii pe terasele și cluburile din stațiuni. În ultimele două zile, în vizorul inspectorilor Fiscului au intrat agenții economici din Mamaia. Fie că este vorba despre cluburi, fie că este vorba despre terase sau restaurante, toată lumea a fost luată la puricat. Potrivit unor surse, în această după-amiază, inspectorii Fiscalului au luat iar la ”periat” Mamaia. De 1 mai, sute de inspectori au verificat staţiunile turistice. Au controlat peste 450 de restaurante, baruri şi cluburi şi au dat amenzi de aproape jumătate de milion de euro. Noaptea trecută, de exemplu, inspectorii ANAF au făcut zeci de controale la terasele și cluburile din Mamaia. Vizate au fost în special cele din nordul stațiunii. Controalele au fost efectuate chiar dacă aveau sau nu clienți.
Au fost inventariate sticlele cu băutură, au fost controlate casele de marcat și bonurile fiscale. Vreo 54 de operatori economici din stațiunea Mamaia, din care 11 cluburi de noapte, au fost verificate la sânge de ANAF. Inspectorii au constatat că, în mare, agenții economici respectă legea, dar au fost constatate și abateri care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 364.000 lei, din care 86.000 cluburilor de noapte. Au fost, de asemenea, confiscaţi zeci de mii de lei, în numerar când s-au găsit sume în plus în casa de marcat.
Există şi o strategie. Fiscul şi-a propus să îşi trimită spionii în cluburile cu pretenţii din toată ţară. Potrivit unor surse din cadrul ANAF, inspectori îmbrăcaţi în civil îşi vor petrece nopţile de weekend la bar, nu să bea, ci să stea cu ochii pe casele de marcat.
Măsuri similare vor fi luate şi în angrouri, unde Direcţia Antifraudă vrea să îşi înfiinţeze puncte fixe de lucru.
Inspectorii nu vor fi nicidecum James Bond, iar misiunea lor este departe de a fi una imposibilă. Dacă planul va fi pus în aplicare, pentru că însă nu ştim dacă acţiunea a început propriu-zis, atunci inspectorii sub acoperire trebuie să se infiltreze pe terase și baruri, trebuie să se amestece printre petrecăreţi, dar să stea cu un ochi pe casele de marcat. Atunci când constată că se strâng sume mari de bani care ar putea să nu fie fiscalizate, anunţă echipele de pe teren să vină în control.
Din toamnă, Fiscul vrea să îşi deschidă birouri în marile angrouri pe care le suspectează de evaziune fiscală. Astfel vor avea inspectori în fiecare zi, de dimineaţă până seară, care monitorizează în timp real tranzacţiile. Iar clienţii nemulţumiţi vor putea depune plângeri pe loc dacă nu primesc bonuri sau facturi. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 787

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 505

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 725

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 636

Procesul dintre UAT Mangalia și Serviciului Comisariatului Județului Constanța, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 555

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 830

Trei terenuri deținute de Primăria Cogealac, scoase la licitație de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

26 Feb 2024 885

Un teren deținut de Green Garden Art Fast SRL, scos la licitație de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Feb 2024 1003

Societăți cu datorii la stat ANAF a publicat numelor datornicilor pe ultimul trimestru din 2023

05 Feb 2024 1021

Curtea de Apel explică de ce a „reactivat“ taxa din Mamaia considerată de 80 de ori mai mare decât în alte zone din Constanța (MOTIVARE)

17 Dec 2023 984

Claudiu Iorga Palaz, consilier județean PMP în Consiliul Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

24 Jul 2023 3117

Zeci de mii de contribuabili nu au virat către stat impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă. Anunțul șefului ANAF

08 Jul 2022 1196

Președintele ANAF „Nu voi accepta ca imaginea acestei instituții sã fie murdãritã de o mânã de oameni”

15 May 2022 1500

Consiliul Fiscal România trebuie să realizeze, pe termen mediu şi lung, o ajustare bugetară de amploare

15 May 2022 1213

Călugăreanu va renunța la conducerea Fiscului. Cine ar putea veni la șefia ANAF

03 May 2022 1517