Focuri de armă în Paris în urma unor percheziții pentru găsirea fugarilor atentatelor teroriste

 
O sursă apropiată anchetei a informat că mai mulți polițiști francezi au fost răniți în cursul nopții trecute timpul unui asalt dat la Saint Denis, în nordul Parisului, transmite AFP.
 
După cinci zile de la atentatele teroriste din capitala Franței, aseară atacul a continuat. Conform mai multor surse apropiate anchetei și unor martori au avut loc din nou focuri de armă, de această dată într-o operațiune a poliției antiteroriste.  
 
Surse aproapiate ale anchetei au relatat faptul că în cadrul operațiunii a intervenit subdirecția antiteroristă a poliției judiciare franceze, asistată de forțele polițienești de intervenție din cadrul Raid, notează agerpres.ro.
 
Însă nu s-a precizat dacă a fost vorba despre o intervenție pentru a găsi unul sau mai mulți fugari ai atentatelor. Pompierii au anunțat că o persoană a fost rănită ușor.
 
Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a anunțat că noaptea trecută au avut loc 128 de percheziţii în legătură cu atentatele de la Paris.
 
Însă acesta nu a oferit mai multe detalii privind locurile sau persoanele vizate de aceste acţiuni, informează site-ul agenţiei Reuters. 

Se pare că cel puțin un polițist murit, și mai mulți au fost răniți, însă informațiile nu au fost încă confirmate, notează româniatv.net. 



Sursa foto: foxnews.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ebru Bolat s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024! „Visurile se împlinesc prin perseverență“

28 Apr 2024 561

Firme Constanța Marmara Construct SRL și NK Management Prim Invest SRL, societățile lui Paul Tiryaki, au fuzionat. Cine este absorbanta

28 Apr 2024 382

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 439

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți sunt mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori

28 Apr 2024 369

Investiție de peste 500.000 de lei la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța. Ce vrea să cumpere unitatea de învățământ (DOCUMENT)

28 Apr 2024 333

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 308

O firmă de construcții a fost fondată în Năvodari, județul Constanța. Cine este asociatul

28 Apr 2024 973

Firme Constanța O societate din domeniul agricol și-a schimbat numele și a fost preluată de un asociat nou

27 Apr 2024 444

Atlantic Blue Construct SRL s-a mutat cu sediul în satul 2 Mai, comuna Limanu, județul Constanța

27 Apr 2024 311

Licitație de un milion de euro organizată de Sucursala Regională CF Constanța. Sunt vizate lucrări la construcțiile și instalațiile aferente de pe raza SRCF Constanța (D0CUMENT)

26 Apr 2024 489

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 572

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 457

Maestrul Gogu Neagoe va face parte din juriul Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, de la Sarighiol Deal, Beidaud și Tulcea

26 Apr 2024 459

Alegeri Locale Constanța 2024 Candidatul independent, Felicia Ovanesian, susținut de un fost primar al municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 1009

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 653