Fost angajat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, cu „indicativul“ 6256 la instanţă Iată cine sunt principalii suspecţi ai asasinării Larei Şaban

George Davidescu, prietenul fratelui Larei Şaban şi, totodată, principal suspect al asasinării acesteia, a intrat în rândul jandarmeriei constănţene în anul 2004, când a fost jandarm angajat pe bază de contract la Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Constanţa, ulterior, în anul 2007 intrând în corpul subofiţerilor. În 2008, George Davidescu a părăsit jandarmeria, dându-şi demisia. La aceste momente, el a fost prezentat judecătorilor Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă. Redăm în continuare ce spune oficial Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa referitor la acest caz:

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului Saban Gilberto Ghiunal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, precum şi a inculpatului Davidescu George sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 03.05.2012, în jurul orei 1730, inculpaţii au ucis-o pe victima S. L. (sora unuia dintre inculpaţi) cu scopul de o deposeda de o sumă mare de bani (aproximativ 80.000 euro), aflată în posesia ei, după care au ascuns cadavrul victimei“.

Dosarul în care se judecă propunerea de arestare pe numele lui Şaban şi al lui Davidescu a fost înregistrat la instanţă cu numărul 6256/118/2012, urmând ca propunerea să fie analizată de judecătorul Cornelia Dumitra, preşedintele Secţiei penale a instanţei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 598

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 538

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 697

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 956

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1271

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1542

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 956

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 759

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 596

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 813

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 677

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 584

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 999

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 612

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 731