Giani Deli-Iorga a fost condamnat A primit o pedeapsă de 27 de ani de închisoare

deliorga-geanideli-iorga_1.jpgGiani Deli-Iorga, de 31 de ani, acuzat că i-ar fi ucis, la începutul anului trecut, pe soţii Elena şi Petre Garoafă din Cernavodă, a fost condamnat la 27 de ani de închisoare. Decizia a aparţinut magistraţilor Tribunalului Constanţa şi nu este definitivă, ea putând fi atacată, la Curtea de Apel.  

Potrivit anchetatorilor, inculpatul le-ar fi aplicat celor doi „mai multe lovituri cauzându-le multiple plăgi înţepate profund, secţionând vena jugulară, moartea survenind datorită anemiei acute severe consecutive hemoragiei externe masive, iar după comiterea omorului asupra celor două victime inculpatul şi-a însuşit din locuinţă un telefon mobil marca Nokia aparţinând acestora. Aflat în faţa judecătorilor, presupusul criminal al soţilor Elena şi Petre Garoafă a spus că nu a dorit să le facă rău celor doi. „Am acoperit petele de sânge de pe jos cu alte covoare din locuinţă. Am pus arma crimei pe şifonier. Am mai rămas în locuinţă până spre seară. (...) Este adevărat că am luat telefonul numitei Garoafă Elena. Am luat telefonul pentru a lua numărul soţiei lui Bogdan Mitu (nr. Mitu Gabriela). Vroiam să o sun pe Gabriela Mitu pentru că Bogdan Mitu nu răspundea la telefon. Când am ajuns la locuinţa unde stătea mama lui Bogdan Mitu, mi-am dat seama că telefonul e la mine, aşa că am scos bateria şi am aruncat aparatul. Hainele mele erau pătate de sânge, dar când am ajuns acasă le-am spălat. (...) Nu am avut intenţia să le fac rău soţior Garoafă. Am mers la ei cu scopul de a purta o simplă discuţie. (...) Am fost coleg de şcoală cu Bogdan Mitu. (...) Îl mai ajutam cu diverse sume de bani. Şi el mă ajuta pe mine. În noiembrie 2010, Bogdan a fost diagnosticat cu cancer de colon. Ştiam de boala lui de la acesta", a mai declarat Deli-Iorga instanţei de judecată.      


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Caz șoc în Tulcea! O femeie a furat arma de vânătoare a soțului și a plecat de acasă. A fost găsită împușcată, în pădure

29 Mar 2024 1141

Farmacia, verificată de ANPC Eurosantis SRL, firma lui Ion Dumitrache de la PSD, în proces cu Protecția Consumatorilor Constanța!

27 Feb 2024 1131

Calendar-Ortodox 26 ianuarie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

26 Jan 2024 792

Declarații de avere Averea și interesele lui Ștefan Mihu, administrator la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA Constanța (DOCUMENTE)

07 Dec 2023 1240

Calendar ortodox 26 septembrie 2023. Sfinții zilei

26 Sep 2023 1220

Calendar-Ortodox 25 iulie - pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Maria

25 Jul 2023 799

Constănțeanul care și-a agresat sexual soția a fost arestat!

25 May 2023 1243

Partenera de afaceri a soției fostului patron al lanțului Filicori are un nou asociat

05 Jan 2023 2440

Licitație deschisă RAJDP Constanța, contract cu firma soției fostului director portuar Eugen Bogatu. Ce cumpără Regia

24 Nov 2022 3077

Bancul zilei Adevărul spus la telefon

26 Oct 2022 1103

Calendar ortodox 26 septembrie 2022. Ce sărbătoare este luni?

26 Sep 2022 1111

Alexandru Cumpănașu a ajuns de urgență la spital! A fost implicat într-un accident rutier. Care este starea lui

05 Aug 2022 3389

Calendar-Ortodox 25 iulie - pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Născatoarei de Dumnezeu Maria

25 Jul 2022 1114

Decizii ale asociaților Laro Residence SRL. Soția primarului din Lumina și un consilier local PSD și-au cesionat părțile sociale

27 Jun 2022 1466

Detalii despre rochia pe care Carmen Iohannis a îmbrăcat-o la întâlnirea cu Jill Biden. ”Toate ţinutele sunt returnate designerului”

09 May 2022 1414