Stiri calde

Grup infracțional internațional, specializat în trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani, destructurat de polițiști

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat, în baza unui Ordin European de Anchetă, 3 percheziții domiciliare (2 în București și una în județul Ilfov) și au indisponibilizat 15 conturi bancare deschise în România.

Potrivit Poliției Române, activitățile s-au desfășurat pentru destructurarea unui grup infracțional internațional, specializat în trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani. 
 
Liderul grupării, un cetățean finlandez, în vârstă de 61 de ani, a fost depistat de polițiștii români, la data de 26 martie 2019, pe teritoriul țării noastre. În baza mandatului european de arestare emis pe numele său, acesta a fost arestat și ulterior predat autorităților spaniole. 
 
În aceeași zi, polițiștii de combatere a criminalității organizate din cadrul Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane și Serviciului de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată au mai pus în aplicare un ordin de indisponibilizare.
 
Astfel, a fost instituită măsura sechestrului asupra sumelor de bani (143.341 de euro și 23.240 de lei) existente în 15 de conturi bancare din România, pentru administrarea unor probe necesare în dosarul penal al autorităților judiciare spaniole.
 
În urma perchezițiilor efectuate în România, efectuate tot pe 26 martie, polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri și copii ale unor înscrisuri ce ar fi fost folosite pentru facilitarea spălării banilor proveniți din activități de trafic de persoane și proxenetism.
 
Cooperare internațională
 
În anul 2016, autoritățile judiciare spaniole au demarat o investigație cu privire la activitatea infracțională a unor cetățeni finlandezi, bănuiți de trafic de persoane prin exploatare sexuală și spălare de bani.
 
La finalul anului 2016, pentru documentarea întregii activități infracționale a grupului, a fost încheiată o echipă comună de investigații, formată din autoritățile specializate din Spania, Estonia și Finlanda.
 
În plus, au fost efectuate investigații de către agenții de aplicare a legii din 10 state membre ale Uniunii Europene (România, Finlanda, Estonia, Suedia, Bulgaria, Cipru, Malta, Suedia, Germania și Marea Britanie), precum și din 5 state terțe (China, Columbia, Panama, Federația Rusă și USA).
 
Cum acționa gruparea infracțională
 
Persoanele în cauză, 6 cetățeni de origine finlandeză și estoniană, ar fi exploatat sexual mai multe tinere de origine africană, prin intermediul unei platforme online.
 
Membrii grupării infracționale ar fi spălat banii proveniți din activitatea infracțională prin intermediul mai multor societăți comerciale și a conturilor bancare deschise în țări precum România, Finlanda, Estonia, Suedia, Bulgaria, Cipru, Malta, Suedia, Germania, Marea Britanie, China, Columbia, Panama, Rusia și Statele Unite ale Americii.
 
Rezultatele operațiunii la nivel internațional
 
În cadrul acțiunii desfășurate la nivel internațional, polițiștii au efectuat 17 percheziții domiciliare, fiind arestați 6 membri ai grupării.
 
De asemenea, a fost luată măsura aplicării sechestrului asupra sumelor de bani deținute de membrii grupării infracționale, în valoare de 1,5 milioane de euro, au fost confiscate bunuri (autoturisme, bijuterii), au fost ridicate probe digitale și au fost indisponibilizați 30.000 de euro.
 
Totodată, polițiștii au indisponibilizat un domeniu online și mai multe servere aflate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, platforme folosite pentru exploatarea sexuală a tinerelor.
 
Întreaga activitate de cooperare investigativă internațională s-a făcut prin intermediul EMPACT. Ciclul de politici europene EMPACT are ca prioritate lupta împotriva criminalității organizate, în perioada 2018-2021.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziţii la persoane bănuite de proxenetism

23 Jul 2019 823

DIICOT Percheziții domiciliare în Târgu Mureș. Trafic de droguri de risc

17 Jul 2019 435

Percheziții într-un dosar de nerespectare a regimului armelor și munițiilor

17 Jul 2019 378

Preotul acuzat de pornografie infantilă, din judeţul Constanţa, suspendat de la slujire de către Arhiepiscopia Tomisului

16 Jul 2019 816

Scandal mare în Arhiepiscopia Tomisului Percheziții la o biserică din județul Constanța într-un dosar de pornografie infantilă

16 Jul 2019 2411

Percheziții pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în contrabandă cu țigări (galerie foto)

12 Jul 2019 465

Percheziţii la persoane bănuite de furt calificat de produse petroliere. Ce valoare are prejudiciul

10 Jul 2019 524

Percheziții la locuinţele unor persoane bănuite de ameninţare şi violare de domiciliu

09 Jul 2019 572

Percheziții la mai multe persoane bănuite de săvârşirea de furturi din autoturisme. Ce valoare are prejudiciul

09 Jul 2019 383

Percheziții DIICOT în mai multe orașe din țară. Vizați, suspecți de trafic de droguri de mare risc (galerie foto)

05 Jul 2019 649

Poliţiştii de la transporturi Constanța, în sprijinul colegilor care efectuează percheziţii la o mare companie aeriană din ţară

02 Jul 2019 643

DIICOT Grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiuni de furt calificat, destructurat

26 Jun 2019 742

DIICOT Percheziții la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată

25 Jun 2019 1138

Percheziții într-un dosar penal de contrabandă. Ce au găsit anchetatorii în locuințele suspecților (video)

24 Jun 2019 748

Amplă operațiune europeană pentru destructurarea unei grupări ce se ocupa cu fabricarea și traficul de droguri

21 Jun 2019 586