Grupul consilierilor județeni ai PNL Constanța solicită autorităților locale să se poziționeze public față de adoptarea OUG

Grupul consilierilor județeni ai Partidului Național Liberal solicită președintelui Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, vicepreședinților CJC, Claudiu Palaz și Daniel Learciu, președintelui PSD Constanța, Felix Stroe, și președintelui ALDE Constanța, Mircea Banias, să se poziționeze public față de adoptarea de către Guvernul PSD-ALDE a ordonanței privind modificarea Codurilor penale.

„Considerăm că este corect față de electoratul domniilor lor ca această poziționare, indiferent dacă este pro sau contra, să vină cât mai repede ca urmare a demersului Guvernului PSD-ALDE care a dus, în ultima perioadă, la proteste de amploare în mai multe orașe din țară. Atât cetățenii care au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva atitudinii și deciziilor Guvernului Grindeanu, cât și cei care au ales să își manifeste dezacordul în mediul online, așteaptă o reacție cât mai rapidă cu privire la acest subiect.

Nu ne dorim din partea conducerii CJC și a liderilor locali ai partidelor aflate la guvernare o atitudine de genul celei avute de ministrul Justiției, Florin Iordache, în conferința de presă de marți seară, care evita să răspundă la întrebările jurnaliștilor, folosind excesiv formula «Următoarea întrebare».

În timp ce autoritățile locale și județene așteaptă liniștite ca temperaturile pozitive să topească mormanele de zăpadă înnegrite de mizeria nestrânsă de firma de salubritate, mii de constănțeni au îndurat frigul și au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de acțiunile Guvernului, protestând seară de seară într-un mod civilizat.

Vă aducem aminte, pe această cale, că aveți o datorie morală atât de protestatari, cât și față de electoratul constănțean de a vă exprima, în mod deschis și clar, o opinie referitoare la această situație.

De asemenea, facem un apel către mass-media locală să întreprindă măsurile necesare pentru a afla și a transmite opiniei publice declarațiile celor menționați mai sus cu privire la modificarea lipsită de transparență, de către Guvernul PSD-ALDE, a Codurilor penale”, a transmis grupul consilierilor județeni ai PNL Constanța.  


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 404

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 689

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 637

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 846

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1388

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 572

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 589

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2963

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu dezbătute cu cei doi candidați PNL

16 Apr 2024 568

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 619

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 914

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 708

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, Nicoleta Vrabie, a intrat în PNL. Candidează pentru un nou mandat (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 683

Cine sunt candidații PNL la primăriile din județul Constanța. Lista oficială (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 3022

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1299