Guvernul a adoptat programul-pilot privind alimentația elevilor

Elevii și preșcolarii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat vor beneficia de o masă caldă sau de un pachet alimentar în perioada desfășurării activității didactice, în anul școlar 2016-2017, după ce Guvernul a aprobat astăzi, prin ordonanță de urgență, un Program-pilot care are scopul să contribuie la prevenirea și combaterea abandonului școlar. Măsura luată astăzi de Guvern face parte din Pachetul național anti-sărăcie.
 
Masa caldă sau pachetul alimentar vor fi asigurate pentru elevii și preșcolarii care participă la activitățile didactice în cele 50 de unități școlare, în limita a 7 lei pe zi pentru fiecare beneficiar și va înlocui programele „Laptele și cornul“ și „Fructe în școli“. Suma necesară implementării acestui program-pilot este de 34,674 milioane lei, iar finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat. Autoritățile locale care implementează programul au posibilitatea să suplimenteze finanțarea din venituri proprii ale bugetelor locale. Autoritățile locale care nu sunt incluse în program pot stabili aplicarea lui în școli sau grădinițe în condițiile asigurării finanțării din venituri proprii.
 
Produsele alimentare distribuite elevilor și preșcolarilor vor respecta cerințele de conformitate prevăzute în regulamentele europene. Direcțiile județene de sănătate publică, respectiv cea a municipiului București vor verifica respectarea normelor și condițiilor igienico-sanitare și a alimentației sănătoase în distribuția alimentelor. De asemenea, la cererea scrisă a părinților, din considerente de natură medicală, culturală sau religioasă, pachetele alimentare și masa caldă pot fi înlocuite cu produse alimentare adecvate situației elevilor și preșcolarilor.
 
Procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare sau mesei calde se organizează la nivelul fiecărei unități administrativ-terioriale.
 
La închiderea programului-pilot, la finalul anului școlar 2016-2017, în urma analizei Ministerului Educației Naționale și Cercetării, pe baza rezultatelor obținute și interpretate lunar pe parcursul derulării proiectului, prin Hotărâre a Guvernului se va decide oportunitatea extinderii acestui program la nivel național, precum și a modalității de implementare.
 
În programul pilot au fost selectate 50 de unități de învățământ preuniversitar cu grade de complexitate și particularități educaționale diferite, dispuse echilibrat la nivel național, în medii rezidențiale diverse: urban (mare, mic, central, periferic)/rural (mare, mic, accesibil, greu accesibil, izolat).
 
O primă categorie din unitățile selectate include școli și grădinițe situate în medii geografice izolate sau greu accesibile – deltă, munte, câmpie (zonă depopulată/zonă greu accesibilă din cauza condițiilor naturale), în medii sociale defavorizate (comunități cu grad mare de vulnerabilitate – populație romă, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și supuși unor forme de abandon parental, copii supuși unor forme de abuz parental prin muncă, abandonului școlii, cutume și mentalități restrictive, în defavoarea minorului) în medii economice sărace. 
 
În cea de-a doua categorie, cu rol de incluziune socială, sunt incluse liceele și colegiile pedagogice, unități de învățămând complexe, care reunesc elevi din toate ciclurile de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Aceste unități de învățământ au și un procent ridicat de elevi proveniți din mediul rural.
 

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență adoptate astăzi, Ministerele Sănătății și Educației vor elabora norme de aplicare, care se vor adopta prin Hotărâre a Guvernului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 256

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 406

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 627

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 356

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 255

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 705

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 301

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 511

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 441

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 342

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 787

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 434

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 875

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 435

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 506