Guvernul anunţă finanţarea televiziunilor private din banii publici

 
Guvernul anunţă, printr-un comunicat de presă, că producția și difuzarea de emisiuni de interes public cu specific de informare, educare şi cultural vor fi susținute printr-o schemă de ajutor de stat.

Membrii Guvernului au adoptat, în ședința de astăzi, o Ordonanță de Urgență prin care televiziunile pot beneficia "de finanțare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget va fi în sumă de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia", se arată în comunicat.

Guvernul a decis că operatorii economici din domeniul audiovizual pot beneficia de finanțare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget va fi în sumă de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia.

Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este 1 iulie 2015-31 decembrie 2016, însă va putea fi prelungită. Schema de ajutor de stat se va elabora în conformitate cu legislația europeană în materie de ajutor de stat și va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern, act normativ care va stabili criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, numărul estimativ al acestora, categoriile de cheltuieli eligibile, precum și procedura de acordare și monitorizare.

Un capitol al actului normativ adoptat miercuri include măsuri necesare pentru asigurarea tranziției de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră și implementarea serviciilor multimedia la nivel național.

Guvernul a prelungit, printr-o ordonanță, până la 31 decembrie 2016, termenul privind trecerea la sistemul digital în ceea ce privește emisia terestră a serviciilor publice și private de televiziune.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 244

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 385

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 605

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 351

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 248

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 699

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 292

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 510

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 436

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 334

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 782

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 428

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 869

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 433

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 505