Guvernul va sesiza Parchetul Lipsesc cărţi vechi din Biblioteca Pedagogică

În urma unui raport efectuat de Corpul de Control al premierului, Guvernul a decis sesizarea Parchetului cu privire la lipsa mai multor cărţi vechi din patrimoniul Bibliotecii Centrale Universitatea Carol I. În luna aprilie, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie anunţa că aproape 28.000 de cărţi publicate începând cu 1970, lipsesc din inventarul Bibliotecii Pedagogice. Astfel, premierul Victor Ponta a solicitat Coprului de Control al Guvernului să efectueze o anchetă rapidă la Biblioteca Pedagogică.

„Corpul de Control al primului-ministru, ca organ cu atribuţii de control, va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind operaţiunile sau actele ilicite în legătură cu care au rezultat indicii de săvârşire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, urmând ca organul de urmărire penală, sau după caz, instanţa de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor şi asupra vinovăţiei”, după cum se arată într-un comunicat de presă al Guvernului cu privire la verificările efectuate de Corpul de Control.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvern Secretarul de stat, Mihai Dodu a fost schimbat la recomandarea Corpului de Control al premierului. 42 din cele 60 de asociații de revoluționari au acuzat nereguli

28 Dec 2023 753

Şeful parcărilor de la Oradea i-a luat locul lui Constatin Dina în fruntea Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii

10 Feb 2017 3921

Corpul de control al Guvernului Mai există încă trei controale în curs la RAAPPS

27 Nov 2016 1601

Stiripesurse Sponsorizările primite de medici de la firmele farmaceutice ar putea fi interzise

19 Jun 2016 2364

Corpul de Control al primului-ministru a început un control la Romsilva

28 Jan 2016 1913

Alin Tișe depune plângere penală împotriva premierului Victor Ponta și a Corpului de control al Guvernului

08 Nov 2014 2501

ACL Nu Iohannis e verificat de Corpul de control al Guvernului!

05 Nov 2014 1484

Corpul de Control al Guvernului face lămuriri referitoare la Dosarul retrocedărilor ilegale (document)

18 Oct 2014 2384

România Curată Victor Ponta, implicat adânc în dosarul Microsoft

11 Oct 2014 2201