Guvernul va susține construirea grădinițelor cu profil sportiv

Guvernul a stabilit astăzi, printr-un Memorandum, instituirea schemei de minimis privind Programul "gROwth - investim în copii, investim în viitor", prin care va susține construirea, amenajarea și dotarea a 1000 de grădinițe cu profil sportiv.

Schema de ajutor, cu un buget total de 500 de milioane de euro, are caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire în raport cu reglementările europene. 

Finanțarea va începe în acest an și va fi inclusă în bugetul pentru 2019. Se pot emite acorduri pentru finanţare până la sfârșitul anului viitor, în limita creditelor de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2019-2022. 

Sprijinul va consta, în principal, în ajutor de minimis de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv. Acest ajutor va fi plătit investitorului după terminarea lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie de la Ministerul Educaţiei Naţionale.

De asemenea, sprijinul implică și o garanţie acordată de stat de maxim 50% din valoarea creditului contractat de investitor, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului.

Schema de ajutor de stat se adresează persoanelor juridice de drept privat, inclusiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii, federaţii și cluburi sportive.

Beneficiarii ajutorului de stat au o serie de obligaţii, în calitate de întreprinderi cărora le-a fost încredințat serviciul public. Astfel, trebuie să asigure locuri gratuite pentru o perioadă de 4 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv, într-o cotă procentuală de:

*       cel puţin 8% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, în cazul celor care au primit ajutor pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv.

*       cel puţin 4% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, în cazul celor care au primit ajutor pentru înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv.

Gratuităţile vor fi acordate pentru copiii cu familii care au un venit salarial pe persoană sub salariul minim brut, la momentul depunerii cererii de înscriere. Copii cu dizabilităţi vor avea prioritate la înscrierea pe locurile gratuite.


De asemenea, beneficiarii schemei de ajutor trebuie să faciliteze accesul copiilor la aceste gradinițe prin stabilirea unor tarife mai reduse, corelate cu costul standard pentru fiecare preşcolar stabilit prin legislație și, totodată, să asigure un program prelungit de activitate zilnică, precum şi funcţionarea gradinițelor pe tot parcursul anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanţelor.

O altă obligație se referă la menţinerea activității în grădiniţele cu profil sportiv realizate prin acest program cel puţin 10 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25.04.2024

25 Apr 2024 234

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 364

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 584

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 344

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 242

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 698

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 290

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 507

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 436

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 329

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 777

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 427

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 864

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 430

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 504