Hagi, înjurat la Constanţa

În derby-ul Seriei 1 din Liga 2, dintre FC Farul şi Viitorul, suporterii gazdelor l-au făcut albie de porci pe cel mai mare fotbalist român din istorie.
Noua generaţie de suporteri ai Faruluinu l-a prins pe Gheorghe Hagi îmbrăcând tricoul "alb-albastru" al echipei, în anii '80, drept pentru care "Regele" este doar patronul rivalei locale Viitorul, deci un personaj numai bun deînjurat. Scenariul s-a repetat în acest weekend, când cele doua formaţii s-au întâlnit într-underby încheiat la egalitate, scor 0-0. Spunem "s-a repetat" pentru că Hagi a fost înjurat ca la uşa cortului şi-n urmă cu un an. De data aceasta, repertoriul celor 300 de spectatori prezenţi în tribunele stadionului "Farul" - fost "Gheorghe Hagi"! - a făcut trimiteri şi la originea aromână a fostului mare internaţional. Fanii "marinarilor" l-au acuzat pe Hagi că a încercat să câştige partida cu ajutorul brigăzii de arbitri, condusă de Georgian Ionescu, din Buzău.
Viitorul Constanţaocupă poziţia secundă în clasamentul Seriei 1, cu patru puncte după două etape, în timp ce Farul este pe 13, cu două remize.

Sursa: http://www.enational.ro/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 139

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 310

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 643

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 640

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 655

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 785

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 684

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 723

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1191

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1288

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 25-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

14 Apr 2024 929

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1574

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1091

Pariuri pe fotbal cu cote foarte mari

12 Apr 2024 336

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1242