Incredibil! Pacienta căreia i s-a făcut transfuzia greșită la Spitalul CF2 i-a alertat pe medici ce grupă de sânge are, apoi a intrat în comă!

Au fost făcute publice detalii şocante în cazul pacientei de la Spitalul Clinic CF2 căreia i s-a făcut o transfuzie greşită. O asistentă a fost cea care a etichetat greşit proba de sânge, iar cea care le-a atras atenţia medicilor a fost chiar pacienta în vârstă de 39 de ani care acum se află în comă. Culmea este că în urma controlului, Inspecţia Sanitară a aplicat doar o amendă de 30.000 de lei spitalului. Mai mult, deocamdată, personalul medical nu a fost sancţionat.
 
Potrivit raportului inspectorilor sanitari din cadrul DSP București, după controlul efectuat la Spitalul Clinic CF2, în timpul operației femeii diagnosticate cu cancer de col uterin a existat o sângerare în limitele normale ale procedurii, iar pacientei i s-a efectuat o transfuzie cu o grupă greșită de sânge. Aceasta ar fi primit o unitate de sânge AB4 pozitiv, deși grupa acesteia de sânge este O I pozitiv.
 

"Documentele puse la dispoziţia inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti atestă că proba de sânge pentru testul pretransfuzional a fost prelevată de o asistentă medicală de la o pacientă cu grupa AB4 pozitiv şi etichetată cu numele pacientei de 39 de ani - transferată între timp la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti - care are grupa de sânge O I pozitiv. Astfel, pacientei i-a fost administrată o unitate de sânge (masă eritrocitară) AB4 pozitiv, deşi grupa acesteia de sânge este O I pozitiv", se arată într-un comunicat al Minsterului Sănătății.

 
Pacienta, care era conștientă la acel moment și a indicat ea însăși faptul că are grupa sanguină O I pozitiv, a intrat în șoc hemoragic și apoi în comă.
 

”Pacienta era conştientă la acel moment şi a indicat ea însăşi faptul că are grupa sanguină O I pozitiv. Atunci a fost realizată eroarea de la testul pretransfuzional, analiza repetată indicând ulterior grupa corectă. Echipa de chirurgi şi ginecologi a fost nevoită să intervină chirurgical din nou pentru a opri sângerările masive ale pacientei”, se mai arată în comunicatul Minsterului.

 În urma verificărilor, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei. Inspectorii au dispus, de asemenea, urgentarea măsurilor de autorizare a unității de transfuzii — în termen de 15 zile — având în vedere că deficiențele de dotare sunt minore, iar restul de măsuri ce trebuie luate se referă la procedurile interne. La expirarea termenului de 15 zile, inspectorii sanitari vor efectua o nouă verificare a UTS. În ceea ce privește măsurile de sancționare a personalului, procedurile sunt în continuare în derulare., precizează MS.
 
Investigațiile vor continua în perioada următoare în acest caz care rămâne în atenția Ministerului Sănătății împreună cu Ministerul Transporturilor ca autoritate în subordinea căreia se află spitalul.

Citește și O bolnavă a intrat în comă după ce i s-ar fi făcut o transfuzie cu sânge dintr-o altă grupă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, între 8-17 aprilie. Donatorii de sânge primesc în continuare cea mai bună dobândă

05 Apr 2024 477

Numărul donatorilor de sânge a crescut după ce valoarea tichetelor de care beneficiază a crescut de la 67 lei la 280 de lei

08 Jan 2024 891

IPJ Buzău Actiune donare de sange

05 Sep 2023 524

Acțiune de donare de sânge Militarii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești“, modele de urmat!

31 Aug 2023 763

Sistemul medical al MApN susține campania publică pentru donarea de sânge în sprijinul victimelor exploziilor de la Crevedia

27 Aug 2023 846

Aproximativ 900 de persoane au donat sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia

27 Aug 2023 877

58 de răniți în incidentul de la Crevedia Este nevoie de sânge! Vezi unde poți dona

27 Aug 2023 938

Sportivii și angajații CSM Constanța au susținut campania „Avem același sânge“ (GALERIE FOTO)

21 Jul 2023 1064

Apel Umanitar! Alexandra Ghețea, corespondent Antena 3 CNN în Constanța, are nevoie URGENT de sange!

15 Dec 2022 3338

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Donatorului de Sânge „Este mare nevoie de sânge în spitale“

14 Jun 2022 968

Premierul Nicolae Ciucă a donat sânge. Ce mesaj a transmis

08 Jun 2022 1265

Activitate de donare de sânge a Poliției de Frontieră, cu sprijinul MApN

28 Apr 2022 1033

România donează sânge pentru Ucraina! Lista completă a centrelor unde puteți dona. Unde trebuie să meargă constănțenii (DOCUMENT)

07 Mar 2022 1387

ISU GiurgiuComunicat de presă-17.02.2022

17 Feb 2022 839

Centrul de Transfuzie Sanguină Tulcea angajează asistent medical

06 Oct 2021 1278