INS Abandonul școlar, una dintre cele mai acute probleme ale învățământului românesc

Abandonul școlar este una dintre cele mai acute probleme cu care se confruntă învățământul din România, se arată într-un pliant al Institutului Național de Statistică (INS) publicat pe pagina sa de Facebook.
 
'Una dintre cele mai acute probleme cu care se confruntă învățământul din țara noastră este abandonul școlar, fenomen care generează efecte negative la nivel de individ și asupra întregii societăți. Motivația abandonului școlar, potrivit cercetărilor statistice în domeniu, o reprezintă, cel mai frecvent, situația economică precară, mediul familial dezorganizat, exodul părinților în străinătate și lipsa locurilor de muncă atractive pentru tineri', se arată în document.
 
Conform publicației statistice 'Proiectarea populației școlare din România la orizontul anului 2060, în anul 2013/2014, rata abandonului școlar în învățământul primar și gimnazial a fost de 1,5% (1,3% în învățământul primar și 1,9% în învățământul gimnazial). Cea mai mare valoare a ratei abandonului s-a înregistrat în învățământul postliceal și de maiștri, de 7,9%. În cadrul învățământului liceal și profesional, în anul școlar 2013/2014 rata abandonului a fost de 2,9%.
 
'În varianta constantă, numărul populației rezidente preșcolare și școlare de 0-23 ani ar urma să cunoască o diminuare, de la 3,7 milioane persoane în anul 2015, la 2,1 milioane persoane în anul 2060. Pe grupe de vârstă, cea mai mare scădere ar urma să se înregistreze la copiii de 3-5 ani (-45,4%). Cea mai mică scădere se va înregistra la grupa elevilor de 15-18 ani, cu 39,9% (de la 692,9 mii elevi la 416,1 mii elevi). Pe sexe, scăderea populației preșcolare și școlare ar fi mai mare pentru populația rezidentă feminină (-42,6%) decât pentru cea masculină (-42,3%). În profil teritorial, scăderea populației preșcolare și școlare va fi resimțită în toate județele. Cele mai mici scăderi relative (sub 22,0%) se vor înregistra în județele Ilfov (-21,6%) și Brașov (-20,7%). Județul care ar înregistra cea mai mare diminuare a populației preșcolare și școlare este județul Gorj (-69,8%)', menționează publicația.
 
Printre cele mai afectate județe de scăderea populației preșcolare și școlare se vor număra Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Mehedinți, Olt și Vâlcea (cu peste 60%). Județele mai puțin afectate, care vor înregistra reduceri între 23,0% și 30,0%, vor fi Bacău, Constanța, Neamț, Sibiu și Suceava.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Absenteismul și abandonul școlar în atenția polițiștilor din județul Olt (FOTO)

21 Oct 2023 844

Ministerul Educației Școala Gimnazială Nr. 1 din Mangalia depune eforturi constante pentru combaterea abandonului școlar

01 Oct 2023 879

Ministerul Educației, anunț despre implementarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

29 Sep 2023 853

Ligia Deca ​Ministerul Educației va implementa un program național pentru a reduce abandonul universitar.

19 Sep 2023 1041

Ministerul Educației 1.391 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare în cadrul programului de reducere a abandonului școlar

31 Mar 2022 1011

Lista completă a școlilor din Constanța care ar putea primi câte 200.000 euro pentru reducerea abandonului școlar

04 Jan 2022 4974

Salvați Copiii Proiect pentru prevenirea abandonului școlar în județele Constanţa şi Tulcea

30 Jun 2021 2262

Tulcea Acțiune pentru combaterea absenteismului școlar. Mai mulți elevi, depistați la terase sau în parc în timpul orelor

20 May 2021 1902

Universitatea Maritimă Constanța Studenții se implică în reducerea abandonului școlar

11 Mar 2021 1719

Asociația Elevilor din Constanța, despre eliminarea transportului județean din sfera serviciilor publice

25 Sep 2019 2186

Aleşii PNL solicită executivului CJC susţinerea proiectului privind subvenţionarea transportului judeţean pentru elevi şi studenţi! (documente)

27 Jul 2018 2672

Reacţii la nevoile comunităţii Un proiect social va reduce abandonul şcolar la Techirghiol (galerie foto)

05 Oct 2017 2640

Anul 2017 aduce noi măsuri pentru reducerea abandonului școlar

01 Jan 2017 2604

Grădinița estivală, măsură pentru scăderea ratei abandonului şcolar

28 Aug 2016 2301

Front comun al elevilor, profesorilor și părinților pentru scăderea abandonului școlar

02 Aug 2016 2416