Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea angajează! Iată condiţiile

 
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea organizează concurs pentru ocuparea a 35 de funcții cu personal din sursă externă, precum și pentru ocuparea unei funcții prin reîncadrare.
 
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost scoase la concurs 35 de funcții prevăzute la posturile de poliție comunale, care urmează a fi ocupate prin angajare din sursă externă, precum și o funcție pentru reîncadrare.

Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
  • a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  • b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
  • c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • d) să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile şi subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenţei semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, verificării aptitudinilor fizice şi, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor şi/sau criteriilor aplicabile;
  • e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  • f) să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  • g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  • h) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • i) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
  • j) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  • k) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv „nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic”;
  • l) îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.
  • m) trebuie să îndeplinească criteriul specific de înălţime minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile;
  • n) să dețină permis de conducere categoria „B”.
  • Nu pot fi încadrate din sursă externă ca poliţişti persoanele care au avut această calitate, dacă:
  • a) au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 lit. c), h), i) şi k) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  • b) au fost trecute în rezervă în condiţiile art. 85 lit. d), i), j), k) şi ale art. 87 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.

Atenție! Nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

Pentru detalii legate de condițiile de participare și probele de concurs, vă rugăm să apelați Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea la numărul de telefon 0240/506700 sau pe pagina de Internet a Poliției Române, www.politiaromana.ro, Secțiunea carieră – Posturi scoase la concurs, precum și la avizierul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 612

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 482

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 533

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 645

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 535

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 711

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 496

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 688

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 526

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 1002

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 838

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 625

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 886

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 817

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 719